Circuitul băsismului în natură -IV-. Lovitura de Stat macovistă

prosti-pe-toate-zidurile

Regimul Băsescu – PD – L a fost o bubă păroasă pe obrazul istoriei recente a României, o dictatură sinistră, în care mafia unei găști restrînse a încercat și, în mare parte a reușit, să pună mîna pe toate instituțiile de conducere și pîrghiile de putere ale Statului român.

Iar înlăturarea PD -L de la putere, în 2012, prin alegeri libere, precum și expirarea dreptului lui Traian Băsescu de a fi președinte al țării și debarcarea sa, în 2014, mai mult forțată, decît benevolă, nu au adus, din păcate, un dram de normalitate și de bun-simț, pe care toată lumea le aștepta în România.

Susținuți puternic de Stăpînirea străină, ale căror interese au singura menire să le îndeplinească, sprijiniți de instutuțiile de forță ale statului polițienesc, pe care l-au creat și care nu au putut fi nici acum democratizate, băsiștii dețin practic în continuare controlul asupra României, fără să fi cîștigat nici un fel de alegeri, ca o confirmare de netăgăduit a faptului că democrația din țara noastră este doar o tristă mascaradă.

Singura schimbare care a intervenit, după înlăturarea lui Traian Băsescu din funcția de președinte și dispariția PD-L din spectrul politic, a fost delimitarea și mai evidentă a diferitelor găști de băsiști, regrupate și reorganizate acum în alte ”formațiuni politice”.

Foștii grei ai PD-ului, cu care Băsescu și-a pus la cale toate mașinațiunile și ticăloșiile, țesîndu-și ca un păianjen plasa de putere cu care a controlat România, Blaga, Videanu, Boagiu și compania, sînt vopsiți azi în galben și încearcă să îi tragă în piept pe ultimii proști din țara asta, cum că ar fi liberali.

Aripa udristă a rămas alături de Băsescu în PMP, luptînd disperați să nu fie băgați la pîrnaie de băsiștii care controlează în prezent instituțiile de forță ale Statului, conflictul dintre Elena Udrea și Monica Macovei fiind adevărata cauză pentru care fostul președinte a căzut în dizgrația Stăpînirii străine și a pierdut, pînă la urmă, puterea.

Se poate spune acum, la patru ani de la referndumul eșuat de demitere a lui Traian Băsescu, că nu anti-băsiștii au fost cei care au determinat, în cele din urmă, debarcarea sa, ci tocmai Monica Macovei și susținătorii săi, în fapt, interesele străine în țara noastră, care l-au acuzat pe fostul președinte, culmea, că nu este destul de băsist și nu luptă suficient de destoinic împotriva intereselor României și ale cetățenilor săi.

În fine, dar nu cei din urmă, aripa macovistă. Toți băsiștii sînt, fără excepție, niște nemernici trădători de țară și niște descreierați care vor genocid social în România, dar extremiștii grupați în jurul Monicăi Macovei sînt de departe cei mai talibani, radicali, obtuzi și agresivi dintre ei.

Sînt cunoscute deja publicului larg acțiunile inacceptabile ale Monicăi Macovei, care de ani de zile nu face decît să denigreze România și să acționeze împotriva intereselor ei, ocupănd diferite dregătorii plătite din bani publici.

Primind suport ideologic de la tot felul de auto-intitulați intelectuali, în fapt niște demenți care și-au trădat țara, în schimbul unor sinecuri gras plătite, sprijin financiar direct, prin mimarea societății civile, de la ong-urile soroșiste de peste Atalntic, precum și ajutorul instutuțiilor de forță nedemocratice din România, la crearea cărora Monica Macovei și-a adus aportul nemijlocit, macovismul a ajuns să atragă un număr însemnat de proști, pe care unul dintre arhitecții importanți ai sistemului opresiv din țara noastră i-a convins că este luptătoare anti-sistem.

De fapt macovismul, ca cea mai extremistă formă de băsism, nu face altceva decît să clameze niște idei de sorginte neo-fascistă, privind rasismul social, exploatarea capitalului uman de către deținătorii de capital bănesc, desființarea serviciilor sociale și medicale asigurate de Stat, călcarea pe cap a celor neajutorați de către cei puternici, desființarea Statului social.

Dar, mai mult decît orice, macoviștii ies în evidență prin servilismul maladiv în fața globalizării corporatiste, în dauna intereselor naționale.

Iar actualul Prim – Ministru, Dacian Cioloș, nu este decît un macovist ordinar, un trădător de țară care a ajuns să conducă Guvernul României doar pentru că a fost numit acolo de către Stăpînirea străină.

Coada de mătură care ocupă în prezent funcția de zapciu al României, Culaie de la Sibiu, a primit un sprijin substanțial la înscăunarea sa de la Monica Macovei și compania, care se pare că i-au pus o vorbă bună în fața Stăpînirii străine. În schimb, Culaie, neamț serios, s-a ținut de promisiune și, în nici un an de zile de la ungerea sa la conducerea României, a grijit, prin orice mijloace, să urce în jilțul de premier un adept loial al neo-fascismului macovist.

Cioloș conduce, în prezent, România, în urma unei adevărate lovituri de Stat, dată de macoviștii care dețin diferite pîrghii de putere. El nu a fost ales de nimeni și nu reprezintă pe nimeni în România, decît o mînă de descreierați care susțin tezele macoviste, dar care încearcă, în mod agresiv și nedemocratic, să bage pumnul în gură majorității.

În schimb, înscăunarea lui s-a produs în urma unor acțiuni violente de stradă și a unei manipulări grosolane a tragediei de la Colectiv, așa cum se știe deja, totul cu binecuvîntarea forțelor din afara țării, care grijesc ca interesele lor să fie în continuare pe primul plan al celor ce conduc, numiți de ele, România.

Macoviștii ghidonați de interele străine în România dețin în prezent Puterea și nu o vor lăsa din mînă cu una, cu două. Dar, pentru a-și pune planurile demente în aplicare, ei au nevoie, măcar formal, de reprezentare în rîndul cetățenilor, așa că au declanșat un atac furibund asupra Parlamentului.

= va urma: Circuitul băsismului în natură -V-. Asediul Parlamentului =

http://www.invectiva.ro/wp-content/uploads/2017/08/click-pe-reclame.jpg

Leave a Comment

https://www.invectiva.ro/wp-content/uploads/2022/06/footer-1024x139-2022.jpg