Exploatarea, abuzul și sărăcia sînt ”civilizația” UE!

saracia UE

Secretarul General al Partidului Licuriciului Mare (PLM = PSD + PNL + UNPR), tovarășul Culaie Ionescu, a fost vizibil iritat de faptul că mai mult de 100 dintre parlamentari nu au votat guvernul Cioloș.

Fir-ar ai DNA-ului să fie ei de parlamentari corupți, cum i-au stricat seara tovarășului Culaie și nu au asigurat unanimitatea!

Dealtfel, se poate vedea că iese din ce în ce mai mult la suprafață mentalitatea de grof feudal, împrumutată de țăranul descins din mărginimea Sibiului la București, care crede că i se cuvine totul – guvernul lui, parlamentul lui, societatea civilă a lui, tinerii frumoși și liberi ai lui – și că nimeni nu trebuie să crîcnescă în front, în fața viziunii sale mărețe de ”europenizare totală a României”.

Europenizare, adică transformarea Statului român într-o adunătură de birocrați corupți, care să dea cu pumnul în masă și să impună directive și norme samavolnice, de la nivelul Executivului, fără nici un fel de responsabilitate în fața cetățenilor, pe modelul Comisiei Europene.

Altfel spus, în viziunea tovarășului Culaie și a șefilor săi de la Bruxelles, birocrații corupți care conduc trebuie sa îi tragă la răspundere pe cei conduși, nu viceversa, așa cum prevăd regulile de bază ale democrației.

Un model autocratic profund imoral și abuziv, o dictatură militarizată, din moment ce este mîngîiată cu căldură pe cap de serviciile secrete și de celelalte instituții de forță, o structură extrem de solidă, de care românii vor scăpa foarte greu de acum înainte, menită să se ocupe de interesele corporațiilor străine în România, care vor putea jefui fără grijă țara și exploata oamenii de rînd, rămași fără apărare.

Mass media vor înălța ode, ce vor preaslăvi glorioasa viziune europeană a tovarășului secretar general Culaie Ionescu, tinerii frumoși și liberi vor declama, plini de caldă recunoștință, mărețele realizări ale neo-liberalismului de factură fascistă, lupta de clasă va deveni politică de Stat, în care săracii majoritari vor fi asupriți nemilos de o clasă minoritară, răsărită prin parvenirea din corupția ”democrației” din ultimii 25 de ani.

Alegeri nu se vor mai organiza, sau vor avea doar un caracter formal, din moment ce Legislativul, organul suprem reprezentativ al poporului, va fi, ca și Parlamentul European, doar o scenă pe care se vor produce inutil diverse marionete din PLM.

România se pregătește să intre, pe termen lung, într-o cruntă dictatură militarizată, de extremă dreapta, pe model Pinochet, în care drepturile omului și libertățile civile vor fi doar o amară amintire.

Încet, dar sigur, statutul de colonie al României a fost oficializat de SUA și UE, iar guvernul lor marionetă de la București nu se va da în lături de la nimic pentru a le impune interesele.

În ceea ce îi privește pe români, ei vor avea de îndurat consecințele, cît timp refuză să vadă că Stăpînirea străină nu le aduce civilizație, ci doar exploatare, abuz și sărăcie.

1 thought on “Exploatarea, abuzul și sărăcia sînt ”civilizația” UE!

Leave a Comment

https://www.invectiva.ro/wp-content/uploads/2022/06/footer-1024x139-2022.jpg