Circuitul băsismului în natură -V-. Asediul Parlamentului

clotilde-armand-mineriada

Atacurile cancerului băsist asupra Parlamentului nu au loc de azi, de ieri. Ele au început încă din 2007, cînd Traian Băsescu a găsit de cuviință să se apere de încercarea forului legislativ din România de a-l suspenda, ca urmare a deselor sale încălcări ale Constituției, prin formularea ”322” și defăimarea întregului Parlament, ca instituție.

Băsescu și-a urzit ulterior regimul abuziv și dictatorial în paralel cu subminarea constantă a autorității Parlamentului, totul culminînd cu referendumul din 2009, ”pentru 300 de parlamentari”, a cărui miză reală a fost trecerea la unicameralism și transformarea legislativului într-o anexă care să execute ordinele Președintelui.

Aceste acțiuni subversive la adresa Parlamentului nu au fost deloc întîmplătoare din partea lui Traian Băsescu, forul legislativ, ca singura instituție cu adevărat reprezentativă a poporului, fiind singurul care ar fi putut să îi încurce planurile de a acapara toată puterea.

Situația de azi, din 2016, este perfect similară. S-a schimbat doar faptul că Traian Băsescu a fost înlocuit de Klaus Iohannis, iar circulația băsismului în natură a făcut ca PD -L ul să fie acum împrăștiat în PNL, USR/USB, PMP și M10.

Sistemul de forță gîndit și realizat de Traian Băsescu și Monica Macovei este același, controlînd Statul și instituțiile sale prin serviciile secrete și procurorii aserviți.

În fapt, macoviștii ghidonați de interesele străine în România dețin în prezent Puterea și nu o vor lăsa din mînă cu una, cu două. DNA și SRI fac legea, iar macoviștii l-au înscăunat premier pe Dacian Cioloș, un individ care nu a fost ales de nimeni și nu reprezintă pe nimeni în afară de interesele Stăpînirii străine.

Totuși, pentru a-și pune planurile demente în aplicare, macoviștii au nevoie, măcar formal, de reprezentare în rîndul cetățenilor, așa că au declanșat un atac furibund asupra Parlamentului.

În ciuda mișcărilor disperate de anul acesta, PNL și USB/USR nu reușesc să formeze o forță politică, un vector electoral pentru ca Dacian Cioloș, argatul Stăpînirii străine în România, să își poată continua mandatul de premier respectînd regulile democratice și prevederile Constituției, adică prin desemnarea sa de către o majoritate parlamentară.

Nici nu este de mirare, dealtfel. PNL nu a mai propus de ani de zile un proiect legislativ de natură economică, socială sau de orice fel de altă natură, care să vina în întîmpinarea intereselor celor ce trăiesc în această țară. ”Liberalii” toacă în continuu aceleași marote de propagandă futilă precum criteriile de integritate, lupta anti-corupție, lupta cu rușii și comunismul șamd, PNL fiind de fapt un non-partid, o goarnă propagandistică a Stăpînirii străine în România, care și-ar merita mai degrabă numele de Partidul Anti-Național Liberal.

De cealaltă parte, susținătorii lui Nicușor Dan, deși extrem de vocali și agresivi în spațiul public, reprezintă doar o mică minoritate, care nu poate să își impună voința, oricît ar încerca să pună pumnul în gura celor care nu sînt de acord cu ei.

Așa că s-a trecut din nou la atacuri la baioneta împotriva Parlamentului, care, prin prevederea constituțională că Premierul trebuie să fie numit de majoritatea parlamentară, stă în calea planurilor Stăpînirii străine în România.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat deja, încă de dinaintea alegerilor, că nu va respecta Constituția și Parlamentul și nu va numi un premier rezultat în urma votului liber exprimat al cetățenilor României.

Dar, așa cum a confirmat și Curtea Constituțională, România nu este republica prezidențială, să numească Culaie de la Sibiu premier pe cine i-a rezultat lui din ghicitul în slănină cu boia. Dacă ar fi așa, ce rost ar mai avea alegerile parlamentare?

Constituția României, legea fundamentală a Statului, stipulează că partidul care face majoritatea parlamentară, în urma alegerilor, desemnează Premierul, pe care Președintele îl numește în funcție. Punct. Nu îl numește în funcție dacă așa are el chef sau în conformitate de ordinele primite de la Stăpînirea străină.

Mizeriile de genul ăsta, legate de interpretarea forțată a literei Constituției, au apărut de cînd Traian Băsescu, individul de cea mai joasă speță, infractorul dovedit care a ocupat scaunul de la Cotroceni, a făcut alba-neagra cu legea fundamentală și s-a folosit de ea așa cum a vrut el.

E adevărat, Constituția este un pic ambiguă, la capitolul care stipulează modalitatea de desemnare a șefului Guvernului, dar, tocmai, cei ce au scris-o au lăsat exprimarea la interpretarea dată de bunul – simț și minima logică, în sensul că este cît se poate de normal ca partidul care cîștigă alegerile parlamentare să dea Premierul.

Doar niște băsiști care sug toata ziua șosetele instituțiilor de forță și ale Sistemului represiv din România, culmea, în numele democrației, încearcă să convingă opinia publică de altceva.

Ba, sînt pregătiți să renunțe și la noțiunea de democrație, pentru a-și atinge scopul, anume să îl vadă pe Dacian Cioloș premier. Nici o acțiune nu li se pare prea drastică și sînt pregătiți pentru asta să facă la București ”euromaidane”, pe modelul Kievului, ”primăveri” și ”revoluții”, să iasă în stradă pentru a-și impune voința cu forța, să atace fizic Parlamentul, instigînd la violență, ură și segregare socială.

Abil butonați de tot felul de ghene securistice, inadecvat denumite ”organe de presă”, roboțeii tineri frumoși și liberi de gîndire din România sînt pregătiți să declanșeze adevărate mineriade ale corporatiștilor, dacă vreți, ”corporatiade”, și, pe fondul imaginii foarte proaste a Parlamentului în ochii opiniei publice, să răstoarne ordinea de drept constituțional și, pînă la urmă, să risipească aburul foarte subțire de democrație ce mai plutește peste malurile Dâmboviței, prin impunerea cu forța a unui premier, în dauna rezultatului alegerilor libere.

Ce nu înțeleg proștii care atacă Parlamentul ca instituție e că, în toată miștocăreala asta numită ”democrație”, Legislativul este singurul for cu adevărat reprezentativ.

Avem un parlament de hoți, violatori, analfabeți și corupți? Nimic mai simplu: înseamnă ca poporul român este un popor de hoți, violatori, analfabeți și corupți.

Parlamentarii sînt aleșii, sînt crema poporului care i-a trimis în Parlament. Sînt români, dintre noi, ai noștri, nu sînt parașutați de pe Marte și nici aduși cu naveta cosmică.

Pentru a avea un Parlament mai bun, trebuie în primul rînd ca noi toți să fim mai buni, să avem niște reprezentanți mai buni, pe care să îi putem vota.

Și, mai presus de toate, trebuie să nu luăm parte la circuitul băsismului în natură, să nu încurajăm și susținem niște băsiști trădători de țară!

http://www.invectiva.ro/wp-content/uploads/2017/08/click-pe-reclame.jpg

Leave a Comment

https://www.invectiva.ro/wp-content/uploads/2022/06/footer-1024x139-2022.jpg