Doamnelor şi domnilor! Onorabili concetăţeni! Fraţilor! Iertaţi-mă, fraţilor, dacă plînsul îmi inundă slova, căci sînt mişcat, iar emoţiunea mă apucă aşa de tare…
După lupte seculare, care au durat aproape opt ani, iată visul nostru realizat! Ce eram noi înainte de alegerile de duminică? Dar iată că am luptat şi am progresat: ieri obscuritate, azi lumină! ieri bigotismul, azi liber-pansismul! ieri întristarea, azi veselia!… Iată avantajele progresului! Iată binefacerile sistemului constituţional, ce va fi aparat de acum încolo cu preţul vieţii şi al, pardon, onoarei de către fruntaşii USL.
Ce nu înţeleg oamenii mici, fără viziune politică şi naţională, atunci cînd îşi exprimă nemulţumirea la adresa onorabilului premier Ponta, este că un om politic trebuie, mai ales în nişte împrejurări politice ca acelea prin care trece patria noastră, împrejurări de natură a hotărî o mişcare generală, mişcare ce, dacă vom lua în consideraţie trecutul oricărui stat constituţional, mai ales un stat tînăr ca al nostru, de-abia ieşit din durerile facerii, trebuie, cum ar veni, care va să zică, cum am spune, trebuie să se gîndească la ţărişoara lui, la România, la fericirea, progresul şi viitorul ei.
În împrejurări ca acestea, micile pasiuni trebuie să dispară, interesul naţional trebuie să învingă, pentru gloria şi eterna înflorire a patriei noastre, a tuturor locuitorilor săi, fără deosebire de sex, rasă, religie, naţionalitate, ani de puşcărie la activ sau pasiv, cont în bancă şi crez politic.
Acum, că avem imensa bucurie să fim conduşi de Ponta şi Antonescu, doar nişte caractere mici îşi mai pot lăsa avîntul să fie zăgăzuit de insignifiante pricini, cum ar fi un Becali, un UNPR, un UDMR şi alţi băsişti de bine care, iată, nici măcar nu se mai gîndesc la ei şi îşi jertfesc sufletele fără de prihană pe altarul interesului naţional.
Pentru că Patria, fraţilor, nu-i aşa, îi cere să iasă la arme. Şi dacă Patria le-o cere, cine sîntem noi să ne aşezăm în calea destinului lor luminos? Cine sîntem noi să ne exprimăm nemulţumirea că am votat nişte flecari ticăloşi doar că să îi punem în locul unor ticăloşi flecari? Într-o chestiune politică de care atîrnă viitorul, prezentul şi trecutul ţării (sic!), cum să putem noi pentru a ne permite fi ori prea-prea, ori foarte-foarte?
Or, mai întîi şi-ntîi, cum să te pui în contra unor aşa oameni spălaţi şi curăţei precum cei ce ne fac cinstea şi onoarea pentru ca să ne conducă şi care ne învaţă anume că un popor care nu merge înainte stă pe loc ba chiar dă înapoi? Cum să îi aducem un aşa afront coanei Europa şi să îi spunem să nu se mai amestece în treburile noastre, din moment ce nici noi nu ne amestecăm în treburile ei? Că legea progresului este aşa, că cu cît mergi mai iute, cu atît ajungi mai departe.
Noi să trăim, căci, nu-i aşa, toţi sîntem români, mai mult sau mai puţin oneşti.