Aici, la Românica, unde politica de-abia s-a dat jos din copac, asistăm la niște grave confuzii doctrinare, proliferate de la cel mai înalt nivel al comunicării publice, cum ar fi jurnaliști de top și lideri de opinie, pînă la oamenii de rînd și partidulețele obscure care se zbat să scoată nasul la lumină.
Să spui despre mișcarea revoluțiilor colorate, generată de imperiul Soros, că ține de marxism, comunism, progresism și alte astfel de comparații fantasmagorice ține de o lipsă de cultură politică și simț al realității pur și simplu descalificante.
E atît de simplu: marxismul, comunismul, progresismul, noțiunea de stînga, în general, ține de apărarea intereselor celor spoliați de imperialismul capitalist.
Internaționalele comunistă și socialistă au fost internaționalele celor asupriți.
În antiteză, internaționala lui Soros e internaționala corporatistă, a noilor stăpîni de sorginte feudală.
Reprezentanții ei în România, ca să dăm cel mai apropiat exemplu, cer desființarea statului, privatizarea a tot ce poate însemna activ sau resursă publică, măsuri împotriva așa-zișilor asistați sociali, înghețarea pensiilor, tăierea salariilor, eliminarea a orice fel de drepturi pentru angajați, în general, măsuri anti-sociale de cea mai clasică dreapta sau chiar extrema dreaptă.
Progresismul înseamnă educație și servicii sanitare gratuite și universale, or, tocmai împotriva unor astfel de drepturi luptă cei atît de eronat numiți azi progresiști.
În general vorbind, progresul înseamnă dreptul la cultură generală și la o gîndire liberă, nu ochelarii de cal pe care îi poartă cei care luptă azi în România “cu comunismul” și mișcările și exprimarea lor eminamente gregare, de turmă de oi corporatiste.
Stînga autentică este azi aproape de a fi eradicată peste tot, pe plan global, prin asimilarea ei cu așa-zis neo-marxismul care se manifestă deja de cîțiva ani buni cu furie peste tot, de fapt un lup imperialist în blană de oaie care apără drepturile civile.
În țara noastră, pînă și PSR-ul, Partidul Socialist Român, miezul comunismului din România, este, prin reprezentanții săi de vază, mare fan al lui Joe a lu’ Limonadă Biden.
Se știe dealtfel că tovarăsul Biden nu e deloc capitalist, a tras zeci de ani la șaibă în organizația de bază, și-a riscat viața în flăcările revoluției anti burghezo moșierești, a mîncat chiaburi pe pîine la micul dejun, a fost tovarăș de arme cu Che Guevara și așa a ajuns Președintele Republicii Populare SUA, soră și prietenă.
Dacă și ăștia de la PSR cred că Biden e comunist, atunci se plasează fix pe aceeași poziție ca Trump și white supremacy, adică la extrema dreaptă.
Dar ce să ne mai luăm de la niște amănunte…
În România lucrurile sînt atît de puțin nuanțate, că lupul imperialist în blană de oaie neo-marxistă face prăpăd printre oile proaste de aici.
Amu la mine in sat, comunism se numeste cand tu nu mai ramai cu nimic. Ca e pentru emanciparea muncitorului, ca e pentru emanciparea minoritarului, pentru salvarea pamantului, a soarelui, a marilor, a dihorului, astea sunt doar retorica care le da forta.
Adica ca si cum in loc sa-i zicem taraxacum officinale noi ii spunem papadie.