România băncismului bine făcut

bancism

Hingherii frumoși și liberi de la serviciul de ecarisaj Brașov și-au luat crosele înapoi și s-au reorganizat, sub denumirea Direcția pentru Monitorizarea și Protecția Animalelor (D.M.P.A.), într-o organizație neguvernamentală, al cărei scop de activitate este prinderea și ”adăpostirea” cîinilor fără stăpîn de pe raza județului.

Însă, deși D.M.P.A. este o persoană juridică de drept privat, nu are nici o reținere să se numească ”direcție” și să folosească simboluri oficiale sau aproape identice cu cele oficiale pe hîrtiile cu care umblă mîinile lor jegoase sau pe ”uniformele” cu care sînt dotați angajații săi.

Mai mult decît atît. Deși funcționează cu încălcarea flagrantă a legislației, avînd în vedere că normele de aplicare ale legii ”Ionuț” sînt suspendate încă din vara anului trecut și administrațiile locale nu mai voie, ca atare, să angajeze firme private pentru gestionarea situației cîinilor de pe străzi, D.M.P.A. primește, ca toți hingherii care se respectă, suportul total și necondiționat al poliției locale și al mai multor primării de localități importante din județul Brașov.

Brașovenii au organizat deja un miting în fața primăriei din Municipiul Codlea, în data de vineri, 30 ianuarie, prin care protestează împotriva modului în care 11 primării din județ înțeleg să gestioneze banii contribuabililor, alimentînd financiar lagărul de exterminare al cîinilor aflat în gestionarea D.M.P.A.

”Protestăm împotriva numirii lui Flavius Bărbulescu la direcția unui ONG de interes public, pe care acesta îl gestionează discreționar, lipsit de transparență, fără nici un fel de respect pentru animale și față de oamenii din ale căror taxe și impozite este plătit și el, și întreg personalul adăpostului de cîini din Codlea”, arată organizatorii protestului.

Cu toate acestea, angajații D.M.P.A. fac deja adevărate raiduri prin localități precum Râşnov, Codlea, Cristian, Ghimbav, Hălchiu, Săcele și Predeal, iar din procesul verbal întocmit marți de Poliția Codlea rezultă că în registrul de intrări al adăpostului fuseseră deja înregistrați 80 de cîini, relatează animatime.ro.

Se dovedește încă o dată că, în România, bestiile cu chip de om care au pus mîna pe pîrghiile de putere nu au nici o problemă, în cel mai pur dispreț al legii și al bunului-simț, să chinuie, să tortureze și să îl ucidă în chinuri pe cel mai bun prieten al omului, în numele afacerilor veroase la care se dedau și din care își construiesc averi uriașe.

Iar adăposturile publice de cîini fără stăpîn sînt adevărate lagăre de exterminare, în care mii de cîini agonizează și au parte de o viață și o moarte groaznice, doar pentru ca nemernicii care ar trebui să gestioneze problema să poată sifona banii alocați animalelor.

Sînt deja arhi-cunoscute cazurile ”adăposturilor publice” administrate de primăriile din Craiova, Brașov, Constanța, Râmnicu Vâlcea, Oradea, Slatina, Botoșani, Târgoviște, Pitești, Baia Mare și București, ca să numim doar cele mai infame exemple în care au existat probe indubitabile despre cîini care s-au mîncat între ei de foame, care au fost bătuți și agresați într-un mod inimaginabil de către angajații administrațiilor locale sau care au fost uciși în masă, fără a li se da nici o șansă la viață, de către niște edili orbiți de setea de sînge și profit.

Personaje grotești precum Răzvan Băncescu de la A.S.P.A. București sau Flavius Bărbulescu de la serviciul de ecarisaj, actual D.M.P.A., din Brașov, au devenit simboluri ale unui sistem criminal, care în loc să lupte din răsputeri să le elimine ca pe niște măsele stricate, ca pe niște rateuri penibile ale condiției umane ce sînt, face tot posibilul să le promoveze și să le multiplice.

Cît despre răsunetul maltratărilor oribile la care sînt supuși cîinii din România, în urma campaniei demente declanșată de autorități împotriva lor, acesta a depășit deja granițele țării și a declanșat acțiuni de protest în orașe din toată lumea.

Nimic nu pare însă a împiedica mafia hingherească să își desfășoare activitățile, iar aceste zile de sfîrșit de ianuarie au adus o nouă recrudescență a demenței criminale, de data aceasta în localitățile din jurul orașului Brașov.

Și, ca să se asigure că nimeni nu poate sta în calea încălcărilor flagrante ale legii, la care se dedau tocmai autoritățile Statului și protejații lor, echipajul D.M.P.A. a fost însoțit pe străzile din Predeal, în timp ce captura ilegal cîini fără stăpîn, tocmai de viceprimarul orașului, Victor Iliescu.

Conform animatime.ro, Iliescu a avut un comportament huliganic și violent, încercînd, chiar prin folosirea mașinii personale, să îi împiedice pe iubitorii de animale să urmărească și să documenteze acțiunile reprobabile și ilegale ale angajaților D.M.P.A. Viceprimarul din Predeal chiar i-a agresat pe cei ce îi urmăreau pe hingheri, încercînd să le smulgă din mînă camera de filmat, pentru a nu exista probe ale comportamentului său de maidan și ale ilegalităților pe care le girează.

Purtarea viceprimarului din Predeal nu este altceva decît dovada că huliganii și infractorii care au acaparat autoritățile statului român nu se mai tem de nimic. Răzvan Băncescu, infractorul-șef de la A.S.P.A., a provocat anul trecut în mod intenționat un accident rutier, în urma unei încercări similare de a îi opri pe iubitorii de animale, care trăgeau semnale disperate de alarmă cu privire la ilegalitățile flagrante comise de Primăria Generală a Capitalei. Deși în urma acestui accident a fost rănit un copil, Băncescu nu a pățit nimic, nefiind sancționat nici pe cale legală, nici administrativă. Ba, din contră, el se prezintă azi și ne este prezentat de către mass media cumpărate ca un erou național, care se jertfește neînfricat în lupta acerbă cu cîinii fără stăpîn.

România se confruntă în prezent cu un ”cerc infracțional organizat în cadrul instituțiilor publice, care pune în pericol siguranța Statului de drept”, a declarat, în vara anului trecut, Claudiu Dumitriu, Președintele Asociației Alianța pentru Combaterea Abuzurilor și vicepreședinte al Federației Naționale pentru Protecția Animalelor, făcînd referire la abuzurile de nemaiîntîlnit pe care le-au făcut Răzvan Băncescu și Sorin Oprescu, primarul general al Capitalei, la adresa cîinilor și a oamenilor din București deopotrivă.

Instituțiile publice au devenit ”cea mai gravă plagă a societății românești”, iar ”siguranța fizică a oamenilor care încearcă să se opună sistemului este serios amenințată”, a declarat Claudiu Dumitriu, cu aceeași ocazie.

În România europeană și civilzată a anului 2015, indivizi de cea mai joasă speță precum Răzvan Băncescu se dovedesc iată a fi, din păcate, cel mai de succes model politic, social, economic și uman, care se multiplică și se perpetuează la nesfîrșit, în dauna cetățenilor cinstiți și cu suflet bun ai acestei țări.

Leave a Comment

https://www.invectiva.ro/wp-content/uploads/2022/06/footer-1024x139-2022.jpg