România are azi nevoie, mai mult ca oricînd, să renunțe la ipocrizie și să recunoască falimentul total al modelului capitalist neo-liberal implementat din 1990 și pînă în prezent.
În condițiile în care țara se află de facto în faliment, gașca de politruci inepți care populează Președinția, Guvernul și Parlamentul deopotrivă continuă să bată cîmpii despre mizarea pe dezvoltarea exclusivă prin fonduri europene, repetă la nesfîrșit marota investitorilor străini și autohtoni deopotrivă, pune în continuare capitalului bănesc și profiturile necondiționate în fața factorului uman și a obiectivelor sociale, prelungește politicile vizînd reducerea rolului Statului în economie prin privatizări, preia inconștient și iresponsabil distopiile Comisiei Europene legate de avansul economic prin decuplarea consumului de resurse naturale și de așa-zisa energie verde.
Toate acestea în condițiile în care explozia produsului intern brut în ultimii 20 de ani, cu care se tot laudă unii, reprezintă în realitate doar un munte de datorii și o pauperizare a celei mai mari părți a societății românești.
Astfel, în analiza economică ”Avuția națională a României”, publicată în 2023 sub coordonarea prim-viceguvernatorului BNR Florin Georgescu, se arată că, în timp ce avuția națională totală a crescut între 2003 și 2020 de 2,6 ori, datoriile financiare s-au majorat de 7,5 ori!
Dacă în 2003 un procent de 35% din avuția națională revenea administrației publice și 29% firmelor private, în 2020 ponderea era 18% pentru administrația publică și 40% pentru firme.
Sectorul financiar, adică băncile străine către care merg datoriile făcute de statul român, companii și cetățeni, a înregistrat în această perioadă cea mai puternică majorare a avuției, peste creșterile înregistrate în dreptul firmelor, administrației publice și populației.
Mai mult decît atît, dacă industria reprezenta 46% din PIB în 1989, sectorul care ar trebui să aducă plus-valoarea în economie s-a prăbușit la nivelul de 20% din PIB în 2020, adică mai puțin de jumătate din nivelul la care se afla în epoca socialistă, avînd un nivel redus de complexitate, prin urmare producînd o valoare adăugată brută insuficientă pentru ocuparea corespunzătoare a forței de muncă și remunerarea decentă a acesteia, precum și pentru nevoile de consum și dezvoltare a infrastructurilor sociale și fizice ale societății, arată studiul BNR.
Agricultura, la rîndul său, a scăzut substanțial ca pondere în PIB, 10 procente, de la 14% în 1989 la 4% în 2020. În ciuda faptului că a trecut printr-un proces de modernizare, nu este integrată corespunzător în lanțurile de producție a mărfurilor agro-alimentare, prin urmare importurile sufocă piața internă.
În timp de construcțiile au progresat ușor ca pondere în PIB (plus 1 punct procentual, de la 6% în 1989 la 7% în 2020), ponderea serviciilor aproape s-a dublat (de la 34% la 60%) dar, și în acest caz, gradul de tehnologizare este relativ modest.
”Modificarea substanțială a structurii economiei României a generat (…) costuri sociale, cum ar fi migrarea a 4 milioane de români în țările vestice, dar și polarizarea veniturilor și averilor cetățenilor.”, se arată în studiul citat.
Altfel spus, pentru apărătorii înverșunați ai beneficiilor pe care le-a adus capitalismul României, cei peste 30 de ani care au trecut din 1990 și pînă în prezent au făcut din economia țării noastre o flotă de trocalete Glovo.
De unde să fie deci bunăstare?
Absolut corect.