Toleranța la ipocrizie și dublu-standard

10928184_811106822295756_2961930177249146295_n

20 de oameni au murit săptămîna trecută în Franța, în urma celor trei zile de haos general, în care cîțiva teroriști musulmani au executat cu sînge rece jurnaliștii de la Charlie Hebdo, dar și polițiști sau simpli trecători.

Toate mass media corporatiste din Europa s-au isterizat, ținînd isonul liderilor Uniunii Europene dar și unui număr mare dintre liderii de opinie din Europa, care au condamnat faptele abominabile ale teroriștilor musulmani.

Nu mai demult de anul trecut, în vară, între două și trei mii de civili palestinieni, între care numeroși copii și femei, au murit uciși în urma raidurilor efectuate de Israel în Fîșia Gaza, pe parcursul a 50 de zile din lunile iulie și august.

Nimeni nu s-a simțit însă oripilat de acest fapt, nici dintre liderii UE, nici în rîndul jurnaliștilor din mass media corporatiste și al altor capete luminate din Europa, care țipă astăzi isteric, în numele toleranței și al dreptului la viață. În România, crimele asupra palestinienilor au trecut aproape neobservate în main stream media.

Dealtfel, rezultatele acțiunilor de forță întreprinse de forțele armate ale SUA și ale aliaților lor occidentali în zona Orientului Mijlociu, dar și în Africa de Nord, sînt mult mai dramatice de atît.

Sute de mii de oameni, de civili nevinovați, au căzut răpuși în lupta oarbă pentru sfere de influență și resurse, atît de frumos botezată de vestici ca fiind lupta pentru ”democrație”. Doar în Irak, peste două sute de mii de civili au fost uciși, prinși în războiul dement și haosul general declanșat de SUA începînd cu 2003.

Alte milioane de oameni se zbat în sărăcie lucie și trăiesc în condiții inumane în Orientul Mijlociu și în nordul Africii, după ce au fost ”democratizați” cu forța de politicile imperialiste, colonialiste, duse de vestici în acele zone de lume, atît după Al Doilea Război Mondial, cît și mai recent, o dată cu războaiele din Irak și Siria și cu ”primăverile” arabe din ultimii ani.

Suferința acestor milioane de oameni nu reușește să ajungă la urechile europenilor cei pricopsiți și aproape sufocați de aroganța auto-impusă de atîta ”civilizație” și ”dezvoltare”.

Europa cea tolerantă și democrată a rămas oarbă și surdă în fața dramei a milioane de oameni uciși sau siliți să își ducă viața în condiții inumane tocmai de acțiunile de forță, samavolnice și unilaterale, întreprinse de statele membre NATO, în speță de SUA și de aliații lor din Uniunea Europeană.

Nu a mărșăluit nimeni, nici în tăcere, nici cu zgomot, în Europa, pentru a atrage atenția asupra crimelor și a nedreptăților uriașe pe care tocmai colonialismul țărilor occidentale și intervențiile lor brutale le-au înfăptuit în Orientul Mijlociu și în Africa de Nord.

Iar presa europeană, care plînge și strigă acum în numele libertății de exprimare, a fost complet surdă la strigătul disperat al milioanelor de oameni uciși și chinuiți doar pentru vina de a sta în calea intereselor celor puternici.

S-a preferat, în schimb, stigmatizarea musulmanilor, batjocorirea lor – Europa cea tolerantă, prin intermediul propagandei oficiale diseminată în permanență, furios, de către mass media corporatiste, nu a ratat nici un moment să îi demonizeze pe cei ce îl slăvesc pe Allah și să îi desemneze a fi dușmanii principali ai europenilor.

Toate astea pentru a masca realitatea că mult-hulitele Al-Qaeda și ISIS au fost inițial finanțate, sprijinite și încurajate în a-și desfășura activitățile criminale chiar de către SUA și aliații lor occidentali, care au văzut în extremiștii musulmani calea spre reușită în răsturnarea regimurilor socialiste din Afganistan, Irak, Libia, Egipt și Siria.

Astfel, pînă să fie musulmanii exportatori de teroare în Europa, SUA și UE au fost cele care au exportat fascismul în Orientul Mijlociu și Africa de Nord. Fascismul occidental se ascunde însă în spatele așa-zisei civilizații, are pretenția despre sine a fi unul tolerant, de factură aleasă, se manifestă prin birocrație și trusturile media aservite, spre deosebire de fascismul extremiștilor musulmani, care nici una, nici două, își leagă o bombă la centură și fac moarte de om!

Acum, că cei din organizațiile extremiste islamice se arată a fi niște fasciști atît de ne-educați și ne-toleranți, care preferă să îi mitralieze pe europeni, în loc să îi îndoape cu E-urile corporațiilor, cu organisme modificate genetic și cu circ mediatic, teroriștii de stat din UE, acompaniați de susținătorii lor din presă, plîng la căpătîiul democrației, al dreptului la liberă exprimare și al dreptului la viață, puse în pericol atît de barbar de niște teroriști lipsiți de civilizație.

http://www.invectiva.ro/wp-content/uploads/2017/08/click-pe-reclame.jpg

Leave a Comment

https://www.invectiva.ro/wp-content/uploads/2022/06/footer-1024x139-2022.jpg