Regina Rania a Iordaniei a făcut, recent, chiar de la Berlin, un apel pragmatic și realist către factorii de decizie ai Uniunii Europene, cărora le-a cerut să ajute și altfel decît prin vorbe țările ce se confruntă cu valuri masive de refugiați.
Astfel, Iordania, o țară cu numai 6,5 milioane de locuitori, găzduiește în prezent 1,4 milioane de oameni fugiți din Siria, în condițiile în care situația economică și nivelul de trai al propriilor cetățeni nu sînt tocmai fericite.
Libanul, la rîndul său, țară cu aproximativ 4,5 milioane de cetățeni, face de mai bine de doi ani apeluri disperate către comunitatea internațională, în general, și către Uniunea Europeană, în special, avertizînd că nu are mijloacele să evite o criză umanitară de proporții, avînd în vedere că a primit pe teritoriul său nu mai puțin de 1,3 milioane de refugiați.
Turcia, care găzduiește pe teritoriul său peste 2 milioane de oameni fugiți din calea războaielor provocate de forțele NATO, a primit, deasemenea, pînă acum, doar promisiuni și praf în ochi de la UE, în privința eventualului suport financiar, care să o ajute să gestioneze criza refugiaților așa cum se cuvine.
Nici măcar țările membre UE, precum Grecia, Ungaria sau Croația, care sînt efectiv sufocate de zecile de mii de oameni fugiți din calea războaielor ce le-au distrus țările, nu au primit pînă acum un ajutor semnificativ concret de la Bruxelles.
Din contră: au primit cote de refugiați, amenințări cu diferite sancțiuni și închiderea spațiului Schengen, în încercarea disperată a Germaniei și a țărilor din Vest de a se pune la adăpost, în fața costurilor pe care le-ar implica oferirea de refugiu și asistență sutelor de mii de mii de oameni rămași pe drumuri.
Sprijin financiar a primit însă ”biata” Franță, căreia Comisia Europeană s-a și grăbit să îi acorde cinci milioane de euro, pentru construcția unor tabere de imigranți la Calais, în condițiile în care Hexagonul nu se confruntă nici pe departe cu problemele majore pe care trebuie să le rezolve țările mai sus menționate.
Puțină lume vede însă că problema refugiaților este tratată de Comisia Europeană în stil clasic neo-liberal, așa cum tratează cei ce conduc UE orice problemă, adică exclusiv prin prisma avantajelor și resurselor, respectiv a costurilor financiare, în dauna umanismului, a valorilor morale, a responsabilității și a solidarității în legătură cu care nu obosesc apologeții Uniunii să facă zilnic clăbuci la gură.
Se alimentează, în schimb, de către forțele direct interesate, manipulările de tot felul, se (re)aprind pasiunile extremiste, fasciste, legate de intoleranța rasială și religioasă, se suflă în pînzele bigotismului și ale sfertodoctsismului.
Astfel, în timp ce Rusia a trimis deja trupe și armament în zona Orientului Mijlociu, pentru a încerca restrîngerea ariei de influență a ISIS și a reduce astfel, dacă nu elimina, cauza principală ce a condus la afluxul de refugiați către Europa, factorii de decizie ai Uniunii Europene se află încă la stadiul în care ”caută să identifice modalități de diminuare sau eliminare a cauzelor crizei umanitare a imigranților”.
Mai mult decît atît: ca și cum răul creat de intervențiile nenumărate ale trupelor NATO în Orientul Mijlociu nu este deja suficient de mare, iar crimele făcute de ISIS nu suficient de îngrozitoare, premierul englez David Cameron a declarat recent că, din punctul lui de vedere, poate fi pus semnul egalității între Statul Islamic (ISIS) și regimul socialist de la Damasc al lui Bashar al-Assad.
Intențiile Angliei nu prevăd distrugerea Statului Islamic, ci bombardarea Damascului, asasinarea lui Assad, trimiterea de forțe britanice la sol și instituirea unei zone de protectorat britanic în Siria.
Între timp, toți purtătorii de cuvînt ai NATO, în frunte cu (i)responsabilii administrației americane, se declară extrem de iritați de intervenția rusă în zonă și nu mai au mult să plîngă de mila luptătorilor ISIS, care sînt anihilați de trupele Moscovei.
Asta parcă pentru a oferi și ultima dovadă naivilor care nici acum nu văd cine se află în spatele Statului Islamic și al crizei refugiaților din Europa!
Trebuie spus că Siria este condusă, încă din 1970, de regimul socialist instaurat de tatăl actualului președinte, Hafez al-Assad, și că, pînă la intervenția brutală a ”democrației” în zonă, nu s-a putut vorbi în nici un fel în țara din Cornul Abundenței de fanatism religios, de extremism etnic, de vreun genocid sau vreo represiune vioentă asupra unei anumite populații.
Pînă să se bucure de ”beneficiile” Primăverii arabe și ale democrației și să deguste din ”libertatea” adusă de trupele NATO, sirienii aveau un nivel decent de trai, iar regimul socialist care conducea țara era unul din cele mai echilibrate din zonă.
Brusc, după ce americanii au hotărît că în Siria nu prea este democrație și nici stat de drept, ”au apărut în scenă” luptătorii Statului Islamic, într-o re-editare asemănătoare pînă la similaritate a scenariului preluării puterii în Afganistan de către talibanii islamiști.
Pe scurt, ISIS luptă împotriva regimului Assad, blamat de americani și vest-europeni, dar susținut de ruși. Forțele NATO condamnă verbal terorismul, dar se declară foarte deranjate de mișcările de trupe rusești din zonă și de intervenția acestora împotriva Statului Islamic, acuzînd în același timp Moscova de criza refugiaților din Europa.
Uniunea Europeană susține că refugiații sirieni nu au fost alungați din casele lor de ISIS, ci de regimul socialist de la Damasc, anunță că primește imigranții cu brațele deschise, dar își închide granițele și suspendă spațiul Schengen.
Aliații din NATO ai vest-europenilor, SUA, nu își asumă nici un fel de responsabilitate, în legătură cu sutele de mii de oameni forțați să își părăsească țările și casele, dar ridică pretenții vitriolate către țările din estul Europei, care ar trebui să rezolve, de unele singure, atît financiar, cît și social, criza refugiaților.
Menestrelii devotați din mass media corporatiste, de pe ambele maluri ale Atlanticului, continuă să isterizeze opinia publică europeană, prezentînd ororile înfăptuite de ISIS și instigînd la ură împotriva tuturor musulmanilor, dar ”uitînd” să spună ceva despre politica neo-imperialistă a țărilor NATO în zona Orientului Mijlociu și Nordul Africii și despre adevăratele cauze ce au declanșat valul de refugiați.
În fața unei asemenea recrudescențe a ipocriziei la nivel european și a barajului continuu de manipulări, locuitorii Bătrînului Continent nici nu mai au de ce să se teamă că valul de refugiați va duce, în timp, la amenințări asupra creștinismului majoritar, venite din partea musulmanilor.
Fără să prindă de veste, europenii trăiesc acum pe un continent în care Isus Christos a fost deja înlocuit, de un zeu mult mai puternic, iar creștinismul omorît de o religie la care ei se închină, zi de zi, chiar în clipa de față.
Este vorba de capitalismul neo-liberal și doctrinele sale legate de prevalența profitului asupra tuturor lucrurilor, valorilor și faptelor, căci oamenii au încetat să mai fie creștini în momentul cînd au început să se închine la Zeul Ban.
1 thought on “Toleranța la ipocrizie și dublu-standard -III-”