Motto:
”Indivizi cu mutra fioroasă, adeseori cu un ochi prins de albeaţă, cu nasul gros şi turtit, cu dinţi lungi de cal, dezveliţi într-un rânjet galben, făcându-te să te înfiori la gândul celorlalţi hingheri, ai omenirii” – Geo Bogza, despre hingherii din București.
Țara noastră trebuie să iasă din Evul Mediu și să ajungă în secolul XXI, în privința modului în care sunt tratate animalele. Această schimbare de mentalități nu poate porni decât de la liderii României, de la ocupanții celor mai înalte funcții ale Statului, care au posibilitatea și pârghiile politice, legale, instituționale și chiar morale de a mișca lucrurile.
Pentru normalizarea situației și în ceea ce privește animalele din România este nevoie de atitudini și măsuri adoptate de la cel mai înalt nivel, care să se constituie în semnalul pentru declanșarea unui program național privind schimbarea modului în care sunt tratate vietățile de lângă noi.
Trebuie spus că, din păcate, încă din perioada interbelică, străinii care ajungeau în România făceau în notițele lor de călătorie mărturisiri foarte neplăcut surprinse despre sălbăticia cu care românii își tratau animalele din bătătură.
Rodul unei mentalități înpoiate, mai degrabă specifice Evului Mediu, decât secolului XX, modul brutal și nemilos în care erau tratate animalele domestice în România, chiar de către deținătorii lor, care ar fi trebuit să le îngrijească, arăta că românii nu le considerau a fi niște ființe care pot simți, la rândul lor, durerea și suferința, ci mai degrabă niște obiecte aflate la bunul plac al omului, care își poate chinui vita din ogradă așa cum îi poftește inima.
Cât despre situația câinilor fără stăpân din țara noastră, Geo Bogza a descris cât se poate de elocvent cum se prezentau, în aceeași perioadă interbelică, lucrurile la serviciul de ecarisaj al Capitalei, unde o ”industrie a morții” ardea în cazane ”mormane de cadavre”, mii de leșuri de animale, care erau transformate în săpun.
În mod regretabil, nu se poate spune că acum, când am intrat deja în secolul XXI și avem pretenția despre noi că ne-am fi civilizat, situația animalelor domestice din România, cu sau fără stăpân, ar fi una mai bună.
Din contră. Mentalitățile nu s-au modernizat, cei mai mulți dintre români, începând cu cei de rând și terminând cu parlamentarii și primarii, nu s-au emancipat, iar lucrurile au luat-o abrupt, pe fondul haosului moral, social și instituțional din ultimii 25 de ani, pe o pantă a degradării fără seamăn a condiției animalelor din țara noastră.
Instituțiile publice nu au făcut nimic să oprească această degradare, ba se poate spune că au contribuit decisiv la involuția drastică a modului în care sunt tratate animalele în România, prin legi anacronice, aberante și prin reprezentanți la cel ma înalt nivel cu o înapoiere în gândire demnă de cei mai sălbatici dintre barbari.
S-a ajuns ca opinia publică să fie aproape zilnic oripilată de diverse fapte reprobabile, cum ar fi uciderea și schingiuirea animalelor, uneori în masă și, ceea ce este extrem de grav, în cadrul unor instituții de stat, cum sunt adăposturile de pe lângă primării pentru câinii de pe străzi.
România a ajuns pe prima pagină a ziarelor din întreaga lume ca exemplu negativ de gestionare a populației de câini fără stăpân de către autorități, cu numeroase cazuri de otrăvire în masă, câini emaciați, care se manâncă între ei, bolnavi, omorâți prin lovirea cu obiecte contondente, desfigurați, violentați în fel și chip.
Infama lege ”Ionuț”, adoptată, după cum se știe, pe genunchi, pe fondul unui puternic val de emoție, ca urmare a unei întâmplări tragice, a generat, din necunoaștere sau interes, un val de ură la adresa animalelor, întreținut de diverse figuri publice, dar și de personaje grotești din primăriile marilor orașe, întorcând România cu două sute de ani în urmă, când câinii fără stăpân erau uciși cu ranga direct pe stradă și se punea preț pe capul animalelor omorâte.
Cerem interzicerea eutanasiei animalelor sănătoase și care nu au fost dovedite de o comisie de specialiști ca fiind irecuperabil agresive.
Iar, prin construirea de adăposturi civilizate pe lângă primării, prin încurajarea și sprijinirea, prin campanii publice, a sterilizării și a adopției animalelor fără stăpân, respectiv pedepsirea abandonurilor și a abuzurilor, dorim gestionarea într-o manieră decentă, umană, a problemei câinilor de pe străzi.
Oamenii de bun – simț din România au ajuns să nu mai poată trăi în liniște, din cauza abuzurilor interminabile, de neacceptat, a crimei la care sunt supuse animalele din țara noastră, atât de unii români de rând, rămași cu sute de ani în urmă, la nivel de mentalitate, cât și de instituțiile Statului.
