Un actor puțin cam grăbit

romi

Acum nu mult timp în urmă, maestrul Mircea Diaconu putea fi văzut strîmbînd superior din nas pe la televiziuni, la adresa aerului din București, care prea pute din cauza atîtor cîini fără stăpîn ce se preumblă pe străzi liberi și de capul lor.

Pesemne că, în ciuda spuselor sale cum că s-ar trage de la țară, maestrul are totuși origini mult mai simandicoase decît ar putea crede unii, din moment ce este atît de profund deranjat de apropierea animalelor.

Dealtfel, ca o dovadă în plus că aerul de București nu îi mai priește cu nici un chip, iată că maestrul Diaconu se face luntre și punte ca să evadeze în atmosfera mult mai frumos parfumată de la Bruxelles, din moment ce cu politica autohtonă se vede treaba că a cam rezolvat-o.

Activitatea politică notabilă a maestrului Mircea Diaconu, trebuie să recunoaștem, este minunată, dar din păcate ea lipsește cu desăvîrșire.

Deși, în meteorica sa trecere prin politica de pe Dâmbovița, maestrul a ajuns să reprezinte la cel mai înalt nivel Partidul Național Liberal și, ca atare, Uniunea Social Liberală, ocupînd pentru o vreme chiar și portofoliul de la Cultură, Mircea Diaconu a rămas în conștiința publică, din punct de vedere politic vorbind, doar prin niște grimase, e adevărat, foarte reușite, de lehamite și prin încercarea nereușită de a aduce acasă rămășițele pămîntești ale marelui Brâncuși.

Asta într-o țară în care cultura chiar este la pămînt de o bună bucată de vreme și ar fi fost poate multe lucruri mai oportune de realizat, mai ales că românii nu duc deloc lipsă de moaște pe care să le pupe de dimineața pînă seara.

În rest, ca ultim bastion al bunului-simț în politica românească, maestrul nu s-a simțit în nici un fel obligat să își dea demisia din PNL atunci cînd USL-ul coabita într-o veselie cu Traian Băsescu, nici cînd la conducerea Justiției guvernul USL a numit cele mai jegoase specimene de procurori băsiști.

Nici faptul că mai mulți dintre colegii domniei sale de partid au fost prigoniți într-un mod barbar de instituții băsiste precum ANI și DNA, unii dintre ei ajungînd chiar la închisoare, nu l-a deranjat pe maestrul Mircea Diaconu într-atît de tare încît să își dea demisia din partid.

Iar prigonirea fără seamăn a cățeilor, chinuirea și omorîrea lor în mod absolut barbar de așa-zisele instituții ale Statului, în urma legii adoptate de USL-ul din care făcea parte, isteria schizoidă declanșată la nivelul opiniei publice împotriva patrupedelor de televiziunea preferată a maestrului, cu atît mai puțin au lăsat vreo urmă în conștiința sa plină de bun-simț.

Nu, Mircea Diaconu a găsit de cuviință să își dea demisia din PNL doar atunci cînd nu a mai fost pus pe lista pentru europarlamentare.

Chiar dacă a umflat imediat pînzele propagandei băsiste și pontiste deopotrivă, aducînd un suflu nesperat și revigorant pentru trompetele publice care încearcă să bage PNL-ul, partidul din care tocmai a plecat, în găleată, maestrul nu a avut nici o tresărire, lăsînd impresia că se grăbește undeva și liberalii îl cam rețin.

Ceea ce ne face să afirmăm ca pînă și pentru maestrul bunului-simț din România totul se rezumă la ecuația simplă care spune că ”interesul poartă fesul”.

Ne scuzați, maestre, dar altă rimă nu am găsit!

Comments

comments

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

http://www.invectiva.ro/wp-content/uploads/2018/01/footer.jpg