Să le-o dăm la Referendum! Să-i lovim la Constituție!

referendum I

Oamenii politici ce ocupă de mai bine de douăzeci de ani funcțiile de conducere ale Statului român au arătat că nu sunt o clasă politcă, în adevăratul sens al cuvîntului, ci o mafiocrație necruțătoare, subordonată unor interese obscure interne și internaționale.

Nimic din ce s-a întîmplat din 1990 și pînă acum în România nu a avut legătură cu interesul național, cu binele comun al poporului român ba, din contră, se poate spune, am asistat la o strategie atent premeditată, la un plan bine întocmit de distrugere a țării, de sărăcire și subjugare a românilor.

Totul a culminat cu alipirea noastră la imperiul Uniunii Europene, prin mințirea cu nerușinare a poporului român de către niște politicieni vînduți intereselor străine. Toate partidele politice parlamentare, fără excepție, s-au dovedit a fi nimic altceva decît vehicule imunde ale minciunii UE, în detrimentul vădit al interesului național.

Băsescu, Ponta, Antonescu, toți politicienii mai mari sau mai mici cu oareșce notorietate, pleava băsistă și gloata uselistă deopotrivă, au mințit în ultimii ani alegătorii la modul barbar, le-au aruncat praf în ochi, și-au călcat în picioare, cu nerușinare, cuvîntul și onoarea. Totul pentru a se vedea aleși, după care și-au văzut mai departe nestingheriți de planul minuțios de distrugere a acestei țări.

În prezent, România este efectiv sub asediu. Asaltul necontenit al intereselor financiare și corporatiste, al neo-imperialismului UE în România, îi face pe slugoii trădători de țară aflați în fruntea Statului român să vorbească fără nici un fel de stinghereală de cedarea suveranității, de autonomie pe criterii etnice, de fărîmițarea ticăloasă a țării mascată parșiv prin crearea regiunilor așa-zis europene.

România este literalmente scoasă la mezat, i se vînd resursele naturale pe nimic și la vedere, cu consecințe de mediu catastrofale, populația este supusă unui plan pe termen lung de nimicire, de batjocorire și înrobire.

Și, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, nemernicii care conduc această țară au tupeul infinit de a ne soma să ne prezentăm din nou la vot. După ce ne-au mințit și ne-au întors cartea în față ca la alba-neagra, după ce au jefuit România pînă la aducerea la sapă de lemn a poporului român, cei ce formează clasa politică supurează de nesimțirea de a mai vorbi despre modificări ale Constituției sau de schimbări în ceea ce privește sistemul politic.

Ca și cum ar conta pentru o colonie condusă și spoliată din afară cîte camere ale Parlamentului are, cîte județe, regiuni, ce emblemă are pe steag, ce prerogative au Președintele, Premierul, Curtea Constituțională, șamd.

De parcă, din mulțimea de slugoi corupți și trădători ce s-au cocoțat pe scaunele de putere ale instituțiilor statului, mai contează care este mai mutălău sau mai tare în discurs, mai urît sau mai frumos, mai blînd sau mai nervos.

Prezentarea și pe mai departe la vot, nedistanțarea de clasa politică trădătoare și neînceperea boicotului total îndreptat asupra acesteia echivalează cu o complicitate de neiertat a poporului român la punerea definitivă a României pe butuci.

Dacă românii nu se trezesc nici acum, în al doisprezecelea ceas, atunci își bat joc de memoria strămoșilor lor, aruncă în uitare totală sacrificiul eroilor acestui neam. Generații de români s-au jertfit pentru ca urmașii lor să poată trăi într-o țară liberă și independentă, mii și zeci de mii de luptători și soldați ai României și-au vărsat, de-a lungul timpurilor, sîngele, pentru ca în doar douăzeci de ani actuala generație de vînzători de neam și țară să risipească totul, să cauționeze prin pasivitatea ei cocalar-manelistică sau lobotomizat-corporatistă o clasă politică de trădători abjecți.

Băsescu și USL-ul cheamă populația la vot ca să arbitreze modul în care împart ei firimiturile rămase de la masa UE.

Românii trebuie, e adevărat, să iasă din case, dar nu pentru a participa la o asemenea josnicie, ci pentru a determina căderea guvernului de slugi al lui Ponta, demiterea și arestarea spionului străin Traian Băsescu, precum și instalarea unui nou guvern, restrîns, de tehnocrați (tehnocrați reali, independenți, nu sinecuri ale mafiocrației de sorginte securistă ce conduce România).

Și, da, populația trebuie să meargă să voteze la un Referendum. Dar la un Referendum în privința temelor vitale legate de viitorul României: relația țării cu Uniunea Europeană, modul de exploatare a resurselor naturale, direcțiile de dezvoltare economică și socială a țării, problematica legată de mediu și protejarea ambientelor naturale, a animalelor sălbatice și domestice deopotrivă.

Altfel, în curînd nu vor mai avea o țară pe care să o batjocorească.

Comments

comments

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

http://www.invectiva.ro/wp-content/uploads/2018/01/footer.jpg