Treziți-vă, bă! -IX-. Green Deal ne omoară!

Mai distrugem mult economia și societatea în numele demenței Green Deal?

Prețurile energiei au explodat în Uniunea Europeană cu un an înainte de războiul din Ucraina, care nu a fost decît bomboana pe colivă.

Inflația galopantă care i-a sărăcit pe occidentali și este-europeni deopotrivă a fost și este în continuare cauzată de explozia prețurilor din energie.

Între timp, Banca Centrală Europeană se luptă stahanovist cu inflația crescînd dobînda de politică monetară, practic scumpind exorbitant costul finanțării, atît pentru afaceri, cît și pentru gospodării.

Un văl negru aruncat peste economie, care e normal să se contracte și să planeze asupra ei amenințarea recesiunii sau mai rău.

Nu poți rezolva o problemă dacă nu înlături cauza evidentă.

Pentru ca economia europeană să revină la normal și europenii să revină la standardul de viață cu care erau obișnuiți, singura măsură ce trebuie adoptată de factorii de decizie din UE este renunțarea la politicile falimentare din zona de energie.

Denunțarea Green Deal ca un eșec lamentabil pe toata linia și tragerea la răspundere, măcar politic, a celor care au implementat orbește acest dezastru, fără să țină cont de realități, de legile economiei și de bunăstarea și viețile oamenilor de rînd.

Comisia Europeană și Banca Centrală Europeană au tupeul infinit să ceară în continuare unor sute de milioane de oameni ”să strîngă cureaua” pentru ”a salva planeta”, în fapt pentru a îmbogăți peste măsură niște foarte șmecheri care profită din plin de așa-zisa criză climatică.

În numele salvării planetei, fluxuri uriașe financiare trec din proprietatea publică în cea privată, prin așa-zisele subvenții acordate pentru mașinile electrice, pentru panourile fotovoltaice, pentru alimentația alternativă (insecte, viermi și mîncare produsă artificial) și toate minciunile promovate de Green Deal, de fapt sume colosale de bani care, în loc să fie folosite de guverne pentru dezvoltarea economiilor și susținerea societăților din țările pe care le conduc umflă buzunarele șmecherilor care controlează factorul politic european.

De exemplu, din fondurile europene alocate României, 41% din alocarea prin PNRR, 30% din alocarea Fondului European de Dezvoltare Regională și 37% din alocarea Fondului de Coeziune reprezintă în mod oficial ”investiții” care contribuie la îndeplinirea obiectivelor climatice ale Uniunii Europene.

Nu este deci de mirare că cei mai sustenabili, cei mai circulari, cei mai rezilienți, cei mai durabili și toate bălăriile astea, de care nu mai ai loc să bei o bere, fără să le auzi rostite de toți proștii, sînt reprezentanții băncilor și corporațiilor, alături de niște ONG-uri care se fac că lucrează și care doar rostind astfel de vorbe goale atrag sume de bani la care alții, care muncesc cinstit, pot doar să viseze.

Pentru ca un număr mic de șmecheri și colaboraționiști să prospere, România și-a pus la pământ sistemul energetic și industria.

Urmează transporturile, atît cît a mai rămas din ele și, extrem de grav, agricultura.

În perioada 1990-2018, România și-a redus emisiile de gaze cu efect de seră cu 53,2%, pe fondul dispariției sectorului industrial. În prezent, țara noastră emite cel mai redus volum de gaze cu efect de seră din Uniunea Europeană, după Suedia.

Și tot nu este de ajuns. Pentru îndeplinirea obiectivului net zero până în 2050, România va trebui ”să reducă substanțial emisiile în sectoarele cu emisii greu de redus și să extindă absorbanții de CO2, inclusiv prin suplimentarea suprafețelor de păduri”.

Realizarea acestui obiectiv va necesita ”intervenții deliberate de politici și reglementare pentru a raționaliza utilizarea terenurilor și a crește gradul de împădurire”, cere Banca Mondială, în Raportul de Țară privind Clima și Dezvoltarea pentru România.

Altfel spus, țarii noastre i se cere să își împădurească terenurile arabile și să nu mai producă nici cereale, pentru că poluează.

Și, dată fiind istoria ultimilor 30 de ani, e greu de crezut că se va găsi cineva în clasa politică de la București care să oprească această siluire a economiei naționale și să nu răspundă întocmai și la timp ordinelor venite de afară, prin care se pun în prim plan interese străine de cele ale României.

Green Deal, adică fondurile europene și Comisia Europeană, adică apartenența oarbă și umilă la Uniunea Europeană, au băgat România în groapa economic, iar colapsul se anunță a fi total și pe termen lung, pe toate palierele: economic, social, moral.

cenzura fb
cenzura fb






Leave a Comment

https://www.invectiva.ro/wp-content/uploads/2022/06/footer-1024x139-2022.jpg