Generalul Iarnă a refuzat să intre în UNPR –II-

bun

Tovarășe Premier General Comandor,

Finule!

Știi că pentru mine ești un Ghiță Mureșan al comandamentelor de urgență.

Că cel ce are, iată, fericita și mult prea onoranta ocazie să ți se adreseze din poziția de Vicepremier nu ar ezita să o scoată nici pe mă-sa la dat zăpada, dacă interesele mafiei imobiliare din Ilfov ar cere-o.

Cu toate astea, trebuie să mă înclin și să îți raportez spășit că generalul Iarnă e la fel de îndărătnic, trădător și necooperant ca acum doi ani de zile.

Nu a vrut să intre în UNPR, să îi raporteze lui Băsescu, se ține tare și refuză cu aceeași smintire și USL-ul.

Zice că nu vrea să joace sîrba în căruță cu niște, pușchea pe limbă, trădători, să îmi fie cu iertare dacă am rostit în fața Eminenței Voastre asemenea cuvinte care te fac să te ia cu fiori reci pe șira spinării.

Nici măcar cu Acordul de coabitare, la care dumneavoastră, cu atît efort creator și patriotism ați trudit, nu l-a adus la sentimente mai bune.

De buna guvernare nici nu a vrut să audă.

L-am amenințat că îl dăm pe mîna baronilor noștri locali, să își facă meandrele cu el așa cum știu ei. Nimic. Nici măcar perspectiva de a sta cu spatele la Radu Mazăre nu îl înspăimîntă.

Atunci am apelat sprijinul nostru european, la frații mai mari socialiști francezi, dar trădătorul a avut cutezanța să spună să nu are cum să se teamă de un labagiu ca Hollande.

Nici măcar perspectiva de a fi pupat în cur cu violență, pînă se irită la rozetă, așa cum numai mașinăriile noastre de propagandă de la Antena 3 și R TV știu să o facă , nu a avut darul să îl potolească.

Așa că mă văd nevoit să propun să apelăm la ultimul nostru atu – oricît de riscant ar fi, căci cine știe ce mai scapă pe gură, sugerez că ar fi cazul să îl scoatem nițel de la naftalină pe tovarășul Nea Nelu.

Să il certe el așa, tovărășește, să îi tragă un perdaf cum a învățat la Moscova, să îl urecheze părintește pentru că întinează nobilele idealuri ale capitalismului de cumetrie și ne pune în pericol șpăgile și comisioanele.

Acestea fiind zise, semnez plin de respect,

Același șef al mafiei personale a lui Adrian Năstase,

vicepremier responsabil cu izmenele țării,

ge’al Oprea.

Leave a Comment

https://www.invectiva.ro/wp-content/uploads/2022/06/footer-1024x139-2022.jpg