Tagged: gabriel oprea

0

Atac fără precedent la adresa siguranței și interesului național!

Cum pot eu să fiu dus acasă, să servesc masa, fără o pază și protecție corespunzătoare? Dacă calitate mea de înalt reprezentant al NATO și UE atrage atacul spionilor lui Putin, al comuniștilor, al islamiștilor sau al sataniștilor ăia de atei? Rămîne mediul universitar și academic din România cu un doctor și îndrumător de doctorate mai puțin, și ar cădea astfel toată greutatea pe sholders lui Florentin Costel Pandele!

0

Generalul Iarnă a refuzat să intre în UNPR -III-

Apelăm, așadar, în ultimă instanță, la dumneavoastră, fiind convinși că autoritatea de Neamț și spiritul teuton, serios și echilibrat, după care am tînjit în ultimii 25 de ani să vină și să ne pună țara la punkt, îl vor sili pe Iarnă să se retragă speriat și debusolat.

0

Generalul Iarnă a refuzat să intre în UNPR –II-

Tovarășe Premier General Comandor,
Finule!
Știi că pentru mine ești un Ghiță Mureșan al comandamentelor de urgență.
Că cel ce are, iată, fericita și mult prea onoranta ocazie să ți se adreseze din poziția de Vicepremier nu ar ezita să o scoată nici pe mă-sa la dat zăpada, dacă interesele mafiei imobiliare din Ilfov ar cere-o.

0

Generalul Iarnă a refuzat să intre în UNPR

Permiteţi-mi, rogu-vă respectuos, să raportez! Sluga voastră credincioasă doreşte cu infinită părere de rău să vă informeze şi să îşi ceară în acelaşi timp umile scuze pentru faptul că trădătorul general Iarnă refuză să coopereze!

http://www.invectiva.ro/wp-content/uploads/2018/01/footer.jpg