A.I. Interlopul care ocupă deja de şapte ani de zile, în mod abuziv, scaunul de preşedinte al României, pe numele lui de vaporean Traian Băsescu, a scăpat ieri porumbelul pe gură zicînd că această funcţie este cea mai mare umilinţă din viaţa lui.
Impunerea unui excedent sau a unui deficit bugetar apropiat de zero României echivalează cu consfiinţirea statutului de ţară de mîna a doua în Uniunea Europeană, de rudă săracă pe care nu o va lua nimeni, niciodată, în seamă, de colonie al cărei unic scop este să asigure bogaţilor resurse naturale şi forţă de muncă ieftine.
Profitînd de funcţia de ministru de Externe pe care încă o deţinea, MRU şi-a dublat sieşi salariul în postul în care urma să fie numit ulterior. Mare om, mare caracter.
Se vede treaba că Victor Ponta nu a înţeles că rezultatul unirii forţelor anti-băsiste din România, construcţia numită Uniunea Social-Liberală, ca ultimă formă disperată de a lupta cu cancerul portocaliu, este mai presus de persoana sa atît de importantă pentru el, soţia şi socrul său. Liderul PSD nu pricepe că orgoliile sale mărunte şi aspiraţiile lui ieftine nu interesează pe nimeni.
Permiteţi-mi, rogu-vă respectuos, să raportez! Sluga voastră credincioasă doreşte cu infinită părere de rău să vă informeze şi să îşi ceară în acelaşi timp umile scuze pentru faptul că trădătorul general Iarnă refuză să coopereze!
Am putut vedea aceleaşi dezinformări, aceleaşi diversiuni securistice ca în Decembrie 1989 sau ca la mineriadele din iunie 1990 sau septembrie 1991.
Am putut vedea, fără putinţă de tăgadă, că frîiele acestei ţări se află în mîna aceloraşi securişti nenorociţi pe care nimic nu îi opreşte în lupta lor nebună pentru putere şi care nu se vor da duşi aşa de uşor cum poate ar crede unii.
Ursul brun, capra neagră, mistreţul, caii din Deltă şi alte sălbăticiuni au pretenţia inimaginabilă de a fi lăsate să trăiască în linişte. Un lux mult prea mare pentru România. Dacă nu se pot adapta cu felul de a fi al oamenilor de aici, cu şoselele asfaltate ce vor împînzi rezervaţiile naturale pentru a facilita accesul maneliştilor de bine, dacă nu acceptă să fie vînate sau făcute salam de bunăvoie, să facă bine să îşi facă bocceluţa şi să plece unde or vedea cu ochii. Să nu ne mai deranjeze pe noi cu mofturile lor.
De ce au nevoie cîteva zeci de oameni care vor să îşi strige păsurile sau, nici măcar, vor să arate doar că sînt liberi, de autorizaţie din partea autorităţilor? Mai poate fi libertatea cu autorizaţie numită libertate? Chiar atît de uşor îşi arogă unii drept de decizie asupra Libertăţii noastre? Parcă şi Ceauşescu a interzis, la un moment dat, dreptul de a circula pe stradă în grupuri. Dar despre el măcar s-a spus că a fost un tiran, un dictator odios.
De o vreme încoace, poate fi foarte des auzită sintagma: ”Ehhh, ce să faci, asta e România”. Flosită ca scuză sau acuză, pe stradă sau acasă, în discuţii particulare sau în mass media, folosită de tineri şi bătrîni, de bărbaţi şi femei, de intelectuali şi oameni mai puţin pregătiţi, utilizată des, din ce în ce mai des, de multe ori în batjocură şi zeflemea, de mult prea puţine ori în mod ironic.
În numeroase ţări, aceste politici au făcut loc multiplelor privatizări care au însemnat vînzarea la preţuri de lichidare de stoc a patrimoniului naţional, au dus la o corupţie ieşită din comun, la un jaf generalizat, lipsit de ruşine, la sărăcirea masivă a claselor medii şi populare, la distrugerea unor întregi sectoare ale industriilor naţionale şi, în cele din urmă, la revolta cetăţenilor.
