Interlopul care ocupă deja de şapte ani de zile, în mod abuziv, scaunul de preşedinte al României, pe numele lui de vaporean Traian Băsescu, a scăpat ieri porumbelul pe gură zicînd că această funcţie este cea mai mare umilinţă din viaţa lui.
Asta în condiţiile în care Preşedintele unei ţări democratice, membră a Uniunii Europene şi a structurilor nord-atlantice, este, prin fişa postului, garantul respectării Constituţiei şi a legilor naţionale şi europene. Este reprezentantul ţării şi al poporului pe care le conduce, din postura de şef al Statului, este chintesenţa respectării drepturilor omului, precum libertatea cuvîntului şi dreptul la opinie, dar şi dreptul la viaţă şi educaţie în această ţară.
Sau cel puţin ar trebui să fie. Dacă toate aceste lucruri mărunte, cum ar fi democraţia şi drepturile omului, i se par umilitoare, nu are ce căuta în funcţia pe care o ocupă. Dacă ia ca pe o umilinţă obligaţia de a asculta şi alte opinii decît schizofreniile pe care le debitează aproape zilnic, respectivul este liber să plece unde vede cu ochii. Mai mult decît atît, este obligat să facă asta, iar noi trebuie să avem grijă ca el să îşi respecte această obligaţie.
Că Traian Băsescu nu a dat şi nu dă în continuare doi bani pe democraţie şi pe opiniile celor ce locuiesc în această ţară a devenit din ce în ce mai evident în ultimii ani. Dar ca el să şi spună acest lucru în mod deschis, din funcţia de Preşedinte, să îşi agreseze în mod constant poporul, să declare că este umilit de responsabilităţile pe care trebuie să şi le asume şi de obligaţiile pe care le are de îndeplinit, este deja mult prea mult.
Nu pentru asta au murit nişte copii în 1989. Nu ca să gireze delirul băsescian s-au jertfit eroii anti-comunişti din anii `50.
În general vorbind, ca un om să declare că este umilit de funcţia pe care nu îl obligă nimeni să o ocupe este o situaţie ce ţine de absurd.
Şi dacă pînă acum toate mojiciile lui Traian Băsescu au rămas nepedepsite, toate mîrlăniile şi fărădelegile sale nesancţionate, de cele ce ar trebui să fie instituţiile unui Stat democratic, deja s-a trecut la un alt nivel.
De Băsescu nu mai trebuie să se ocupe nici Curtea Constituţională, nici Parlamentul, nici Avocatul Poporului sau Consiliul Împotriva Discriminării. Nu, de Băsescu trebuie să se ocupe acum Spitalul numărul 9 şi aşezămîntul de bune maniere de la Bălăceanca.
Să vină oamenii cu halate albe !
1 thought on “Democraţia, doar o umilinţă pentru Traian Băsescu”