Al Patrulea Reich -V-. Hegemonia economică

Voci din cele mai autorizate ale economiștilor din întreaga lume continuă să îi avertizeze pe liderii Comisiei Europene că o continuare a politicilor de austeritate nu înseamnă decît o prelungire a crizei economice, o îngustare și mai accentuată a orizonturilor economico-sociale pentru membrii Uniunii Europene.

Circuitul băsismului în natură

Un băsism perpetuu s-a așternut deja peste țară și el va fi prelungit mult și bine, prin alternanța la guvernare a PSD și PNL, cu tot cu băsiștii care se află deja în aceste partide, în funcții de conducere, și care vor mai fi cooptați la putere și de acum înainte.
Așa cum foarte bine se poate vedea, în ceea ce privește băsismul, nimic nu se pierde, totul se transformă!

Al Patrulea Reich -IV-. Schengen – Șmenghen

Pînă să ne hotărîm noi dacă vrem sau nu în zona Schengen, dacă lucrurile merg pe făgașul pe care au intrat în momentul de față, nu ar fi exclus ca uniunea vamală să fie desființată chiar de către inițiatorii ei. Și România va rămîne și sărăcită, și cu onoarea terfelită de politicienii occidentali.
Iar din minunata integrarea a țării noastre în structurile europene și din relațiile României cu Berlinul și Bruxellesul va rămîne doar regretul că nu am prins orbul să îi scoatem ochii la timp.

Creștinul Becali se închină doar la Zeus -II-

Cavalerul Luminii, Atletul lui Dumnezeu, Creștinul Atomic, sau, dacă vreți, Pomada Zeilor, pe numele său de mirean Becali Gheorghe, ignoră pur și simplu pilda tragică a lui Iuda din Biblie și trimite în ultimele zile bezele dulci și vorbe mieroase către Traian Băsescu, cel pe care chiar el, cu gura lui, l-a numit ca fiind Satana.

Interesul naţional faţă cu reacţiunea

După lupte seculare, care au durat aproape opt ani, iată visul nostru realizat! Ce eram noi înainte de alegerile de duminică? Dar iată că am luptat şi am progresat: ieri obscuritate, azi lumină! ieri bigotismul, azi liber-pansismul! ieri întristarea, azi veselia!… Iată avantajele progresului! Iată binefacerile sistemului constituţional, ce va fi aparat de acum încolo cu preţul vieţii şi al, pardon, onoarei de către fruntaşii USL.

https://www.invectiva.ro/wp-content/uploads/2022/06/footer-1024x139-2022.jpg