Londra este unul dintre cele mai mari și mai frumoase orașe din Europa. Datorită poziționării sale într-un cadru natural, mai ales suburbiile orașului au fost, în timp, “invadate” de locuitori mai puțin convenționali.
Vulpile, bursucii, căprioarele și alte animale ale pădurii și-au făcut un obicei în a-și căuta hrană și adăpost în oraș. De fapt, invazia a fost inversă, omul a fost cel ce le-a încălcat teritoriul prin expansiunea civilizației sale, iar acum patrupedele trebuie să se adapteze noului mediu.
Mai ales coana Vulpe, curioasă și adaptabilă, nu a avut nici o reținere să pătrundă pînă în parcurile din centrul Londrei, făcîndu-i pe oamenii de știință englezi să vorbească deja de o nouă specie: vulpea urbană.
Cu adevărat remarcabilă este însă, dacă privim prin comparație cu modul în care se petrec lucrurile le noi, toleranța de care au dat și dau încă dovadă londonezii. Atît cetățenii de rînd, cît și autoritățile, au înțeles că trebuie să își împartă traiul de zi cu zi cu animalele venite din pădure, să se adapteze, atît oameni, cît și lighioane, noului mediu.
Nu au trecut la exterminarea organizată a animalelor. Nu le-au privit ca pe o amenințare, nu au fost duse campanii violente și isterice împotriva lor. Pe vulpi, dar și pe celelalte viețuitoare ale pădurii, nu le privesc strict ca pe o eventuală sursă de contaminare cu rabie, jigodie sau alte boli specifice.
Nu s-a gîndit nimeni să le sterilizeze, pentru a scăpa în acest mod de ele pe termen lung. Nu a făcut nimeni afaceri pe seama lor, nici campanie politică, nu s-a trecut la otrăvirea, împușcarea sau închiderea animalelor în lagăre de exterminare.
Din contră, am putea spune, cei mai mulți dintre londonezi se bucură de avantajele traiului alături de animale. Chiar dacă provoacă și mici inconveniente și le mai strică celebrul gazon englezesc sau le mai fură din alimentele lăsate nesupraveghete prin grădini, oamenii au înțeles că animalele sînt o binecuvîntare pentru traiul în mediul urban, pentru viața aglomerată, îmbîcsită și automatizată pe care societatea contemporană îi silește să o ducă.
Mulți dintre locuitorii Londrei sînt fericiți că pot hrăni animalele, că pot interacționa cu ele, că le pot observa și îi pot bucura pe cei mici cu întîlniri și experiențe care mai de care mai inedite.
Ba, mai mult, au fost create centre în care sînt tratate animalele bolnave sau accidentate. Din interacțiunea om-animal cel șifonat iese adesea animalul, fie lovit de mașini, prins în diferite situații în care “viața la oraș” se dovedește a fi o adevărată capcană, fie intoxicat cu substanțele periculoase produse de om pe care, neștiutor, le înghite pentru a-și potoli foamea. Londonezii au înțeles asta și fac tot posibilul să își trateze concitadinii patrupezi pe care îi rănesc, de multe ori involuntar.
Un număr mare de voluntari se ocupă de aceste centre pentru îngrijirea animalelor, adevărate sanctuare care de cele mai multe ori sînt mai dotate decît multe din spitalele umane din România.
Deși se spun multe lucruri negative despre ei și li se pun multe rele în cîrcă, cel puțin în această privință, englezii au știut să arate că posedă cu asupra de măsură calitățile care separă într-adevăr oamenii de animale: toleranța și compasiunea.
De cealaltă parte, deși se bat cu moaștele în piept că sînt creștini de două mii de ani, leagănul Europei, buricul Pămîntului, românii dau dovadă de o cruzime și de o violență inimaginabile la adresa celui despre care se spune, nu fără temei, că este cel mai bun prieten al omului.
Cîinii fără stăpîn care își duc viața prin marile orașe, departe de a fi animalele sălbatice venite din pădure în Londra, sînt uciși fără milă, loviți, otrăviți, chinuiți, torturați.
Autoritățile locale și nu numai își fac adevărate titluri de glorie din a extermina un număr cît mai mare dintre cei ce nu au nici o vină că trăiesc pe străzi.
Cîinii au fost transformați într-o adevărată problemă națională, o amenințare la adresa românilor cei diafani și neajutorați. Se fac adevărate afaceri pe spatele unor suflete nevinovate, se cîștigă alegeri prin promisiuni privind un pogrom pe scară cît mai largă.
Acum, se vorbește de sterilizarea tuturor cîinilor din București, cu sau fără stăpîn, aparținînd sau nu unei rase. Să fie șterși de pe fața Pămîntului, să li se piardă seminția, să nu cumva să rămînă niște suflete neîncartiruite în Marele Plan al omului.
Într-o țară de eunuci patetici, de oameni lași care își manifestă îndrăzneala doar pe cei mai slabi decît ei, nu se poate ca animalele să își păstreze curajul, naturalețea și personalitatea! Trebuie repede eliminate sau măcar operate, să li se extirpe cît mai degrabă orice urmă de autentic, pentru că altfel se constituie într-o mare amenințare!
Prin comparația cu niște animale libere și nobile, oamenii pot vedea cît de mult au decăzut!