Tagged: refugiati

1

Toleranța la ipocrizie și dublu-standard -III-

În fața unei asemenea recrudescențe a ipocriziei la nivel european și a barajului continuu de manipulări, locuitorii Bătrînului Continent nici nu mai au de ce să se teamă că valul de refugiați va duce, în timp, la amenințări asupra creștinismului majoritar, venite din partea musulmanilor.

Fără să prindă de veste, europenii trăiesc acum pe un continent în care Isus Christos a fost deja înlocuit, de un zeu mult mai puternic, iar creștinismul omorît de o religie la care ei se închină, zi de zi, chiar în clipa de față.

Este vorba de capitalismul neo-liberal și doctrinele sale legate de prevalența profitului asupra tuturor lucrurilor, valorilor și faptelor, căci oamenii au încetat să mai fie creștini în momentul cînd au început să se închine la Zeul Ban.

3

Rugăminte sinceră adresată doamnei Angela Merkel -II-

Știm că dumneavoastră ne iubiți și mai degrabă ne-ați dojeni cu vorba bună și cu privirea calină a Măriei Voastre, dar insistăm să primim și suplicii mai consistente, pentru că altfel nu ne vom băga niciodată mințile în cap și nu vom înceta să facem de rîs nobilele idealuri ale europenismului.

0

Al Patrulea Reich -X-. Lagăre și deportați

Pentru dictatorii de la Bruxelles, voința refugiaților și a popoarelor ce fac parte din UE nu contează nici cît negru sub unghie. Ei continuă să își impună arbitrar și samavolnic directivele privind distribuirea refugiaților în cele mai sărace țări ale Uniunii, unde nici măcar cetățenii de baștină nu prea au ce să facă, nu au de muncă, nu au viitor, nu au opțiuni, iar rata criminalității este foarte crescută.

http://www.invectiva.ro/wp-content/uploads/2018/01/footer.jpg