Țările europene trebuie, fără doar și poate, să acorde ajutor și sprijin refugiaților ajunși pe Bătrînul Continent, în număr foarte mare, din zonele răvășite de conflicte armate în Orientul Mijlociu și Nordul Africii.
Ajutorul și refugiul trebuie acordate fie doar și din considerente strict umanitare, fără a mai lua în calcul contribuția majoră a membrelor UE la haosul general declanșat în zonele geografice amintite, în urma intervențiilor în forță ale trupelor NATO din ultimii ani, atît în Irak, Libia, cît și în Siria.
Însă modul în care au găsit de cuviință liderii Uniunii Europene, în speță decidenții politici din Germania, Franța, Austria și alte state occidentale dezvoltate, să trateze problema refugiaților, dezvăluie, în toată hidoșenia ei, mentalitatea acestora de stăpîni, de colonizatori, de șefi peste țările europene mai puțin bogate, adică cele situate în centrul și estul continentului.
Birocrații cu mentalitate imperialistă de la Bruxelles și Berlin nu au avut nici o jenă să distribuie refugiații țărilor mai sărace din Est, pe care ei le cred coloniile lor, pentru ca apoi să suspende spațiul Schengen și să închidă granițele propriilor țări, pentru a se feri de valul masiv de oameni plecați în bejenie, în căutarea unei vieți cît de cît normale pentru ei și copiii lor.
Mai mult decît atît: Comisia Europeană amenință acum fățiș, cu sancțiuni financiare și tăierea fondurilor europene, țările care se opun cotelor obligatorii de refugiați. Că așa e în democrația UE: deciziile nu se iau la comun, ci prin dictarea lor de la Berlin, via Bruxelles, sub amenințarea diferitelor pedepse și represalii, la care sînt pasibile statele ce refuză să crîcnească în front.
În cazul României, cota de peste 6.000 de refugiați, impusă de Comisia Europeană, este revoltătoare, în condițiile în care, în prezent, în urma distrugerii economiei naționale, grație înțeleptelor directive venite dinspre Comisia Europeană și organismele financiare internaționale, există un număr foarte mare de cetățeni români ce se confruntă cu imposibilitatea de a se integra social, în lipsa locurilor de muncă și pe fondul sărăciei, care face ravagii și elimină orice fel de opțiuni și alternative viabile pentru un trai decent.
Cum se vor integra imigranții în societatea românească? Unde vor munci ei? Ce vor face? Dacă ar fi fost vorba de o mie, două, de oameni, să spunem că statul român și-ar fi permis să îi susțină, prin ajutoare sociale.
Dar o cotă de peste 6.000 de refugiați, în condițiile în care statul român nu găsește resursele să îi susțină pe românii neintegrați social, reprezintă o palmă dată pe obrazul României.
O jignire adusă României de Comisia Europeană, nu de imigranți, care evident, nu au nici o vină pentru situația în care se află.
Mai ales că nici refugiații nu vor în țara noastră, din fix aceleași considerente: nu sînt proști oamenii, știu că aici nu au ce face, nu își vor putea cîștiga cinstit existența.
Dar, pentru dictatorii de la Bruxelles, voința refugiaților și a popoarelor ce fac parte din UE nu contează nici cît negru sub unghie. Ei continuă să își impună arbitrar și samavolnic directivele privind distribuirea refugiaților în cele mai sărace țări ale Uniunii, unde nici măcar cetățenii de baștină nu prea au ce să facă, nu au de muncă, nu au viitor, nu au opțiuni, iar rata criminalității este foarte crescută.
Pentru Al Patrulea Reich, care este UE, nu contează decît propria bunăstare și modalitățile prin care se poate spăla pe mîini de obligații.
Chiar dacă pentru asta trebuie să deporteze, împotriva voinței lor, sute de mii de oameni.
