Juncker, oprește crima!

Un grup extins de personalități reputate din domeniile medicină veterinară, sociologie, psihologie, apărarea drepturilor animalelor și nu numai au publicat o carte electronică prin care încearcă să atragă atenția oficialităților Uniunii Europene asupra abuzurilor inimaginabile pe care instituțiile statului român le comit la adresa animalelor fără stăpîn din România și chiar a propriilor cetățeni.

Statul francez îi acordă Legiunea de Onoare pînă și Doctorului Mengele

Ambasada franceză, prin decorarea cu Legiunea de Onoare a unui primar arogant, nedemocratic, abuziv și infractor, care nu îi mai reprezintă în nici un fel pe bucureșteni, trebuie să își asume ne-eleganța că cetățenilor Capitalei le va aduce doar dezonoare.

Invectiva.ro îl provoacă pe Băncescu să răspundă acuzațiilor ce i se aduc

Așteaptă oare Consiliul General al Capitalei ca această spirală a violenței în care este implicat Răzvan Băncescu să aducă, inevitabil, și consecințe grave la adresa integrității fizice a cetățenilor Bucureștiului, înainte de a lua măsurile care se impun?

România băncismului bine făcut

Personaje grotești precum Răzvan Băncescu de la A.S.P.A. București sau Flavius Bărbulescu de la serviciul de ecarisaj, actual D.M.P.A., din Brașov, au devenit simboluri ale unui sistem criminal, care în loc să lupte din răsputeri să le elimine ca pe niște măsele stricate, ca pe niște rateuri penibile ale condiției umane ce sînt, face tot posibilul să le promoveze și să le multiplice.

Iohannis, oprește crima!

Deși pînă acum a tot ciripit voios temele preferate ale Stăpînirii străine în România, legate de statul de drept, independența Justiției, finanțarea Armatei cu cît mai multe procente din PIB, șamd, Klaus Iohannis a fost complet mut cu privire la necazurile și suferința iubitorilor de animale care l-au susținut trup și suflet să ajungă Președinte.

Colind pentru A.S.P.A. și Oprescu

Spre deosebire de grupurile clasice de colindători, care vin cu voie-bună și bucurie pentru a ura gazdelor de bine, urătorii le-au cîntat cu amărăciune hingherilor, în frunte cu Răzvan Băncescu, Sorin Oprescu și Victor Ponta, invocînd D.N.A.-ul, care să vină și să îi arunce pe cei menționați în cătușe, pentru crimele și fărădelegile comise.

Cine (mai) pilește colții fiarelor din politică?

Rezolvarea problemelor cetățenilor, în ceea ce privește animalele fără stăpîn, sau orice alt tip de probleme, poate fi determinată numai de o societate civilă unită și puternică, care să facă front comun în fața ticăloșiilor venite dinspre factorul politic și să poată pune presiune asupra acestuia, prin proteste, luări publice de poziții, greve și alte forme de blocare a instituțiilor publice.

https://www.invectiva.ro/wp-content/uploads/2022/06/footer-1024x139-2022.jpg