Frumosul și bestiile

fat frumos bancescu

A fost odată ca niciodată, pe vremea cînd se potcovea hingherul cu o sută de abuzuri și încălcări ale legii și tot sărea pînă la cer și striga că ce ușor se simte, un oraș minunat, numit București.

Bucureștiul era o feerie de urbe, frumos, curat și civilizat, plin de parcuri în care zburdau puricii și șobolanii, cu străzi impecabile, cu borduri monumentale, cu autostrăzi suspendate spălate cu șampon și cu gazon sădit printre liniile de tramvai.

Faima orașului îi depășise demult granițele, mai ales că Bucureștiul figura în Cartea Cărților, Guiness Book, spre invidia altor orașe celebre în lume, ca fiind deținătorul recordurilor pentru cel mai lung cîrnat înfăptuit vreodată, pentru cel mai gros sandviș, respectiv pentru coliva cu cele mai multe bomboane.

Dar, din păcate pentru oraș, de la o vreme, haite turbate de vîrcolaci sîngeroși, pe care autoritățile îi numeau maidanezi, terorizau populația și se lansau în adevărate raiduri criminale împotriva sugarilor, a bătrînilor gravizi și a doamnelor bolnave cu copii în brațe.

În fața acestui pericol uriaș, se ridică însă, precum Afrodita din zeama de gunoi scursă din tomberoanele de pe străzi, un adevărat Făt-Frumos, curajos, aprig, mîndru, drept, cinstit, cu bucle blonde și ochi albaștri, pe nume Băncesu Răzvan.

Făt-Frumos era însoțit de cete de eroi ai neamului, ce luptau dîrji, neînfricați, cu crosele în mîni, pentru a îi prinde pe vîrcolacii cei perfizi și a-i închide pentru totdeauna în lagăre de concentrare, din care nimeni nu putea ieși în viață.

Acești bravi eroi ai neamului aveau însă de înfruntat, pe lîngă acțiunile perverse ale vîrcolacilor care nu se lăsau, cu nici un chip, prinși de bunăvoie, furia dementă a unor bestii cu chip de om, cetățenii plătitori de taxe și impozite ai Bucureștiului, care încercau cu tot dinadinsul săi îi facă pe maidanezi scăpați.

Iar bestiile cu chip de om se dedau la adevărate fapte reprobabile, îndrăznind să hrănească maidanezii pe domeniul public, să îi mîngîie și să îi alinte, totul în scopul evident de a practica relații sexuale cu ei, ca niște adevărați cuțofili ce erau.

Ba, mai mult, bestiile de cuțofili trimiteau maidanezi și la export, de care să profite bolnavii sexuali din toată Europa, ca dovadă a caracterului de nenorociți fără nici un Dumnezeu al tuturor celor ce nu simt o ură viscerală față de cîini și, în general, de orice ființă vie în afară de propria persoană.

Bestiile erau foarte bine organizate, în fel de fel de ong-uri și asociații, auto-intitulate ”pentru protecția animalelor”, dar care aveau în fapt unicul scop de a-i pune lui Făt-Frumos bețe în roate, în lupta sa eroică, epopeică, pe care o dădea zi de zi, ceas de ceas, neobosit, cu vîrcolacii cei turbați.

Noroc că Făt-Frumos Băncescu, eroul luptei anti-maidanezi, primea susținere totală din partea lui Moș Clonț, primarul Bucureștiului de la acea vreme, precum și de la toate instituțiile și autoritățile publice, care au făcut, strîns unite, un zid de netrecut în spatele celui mai frumos și mai curajos dintre hingheri.

Trebuie spus că, în ticăloșia lor fără de seamăn, ca o dovadă a lipsei totale de respect față de instituțiile Statului, bestiile cuțofile l-au poreclit pe domnul primar general Moș Clonț în fel și chip, dar mai ales i se adresează cu numele de Doctor Mengele, în loc să îi mulțumească în genunchi pentru faptul că se ocupă maiestos și imperial de orașul lor.

Iar faptele de vitejie ale lui Făt-Frumos Băncesu erau cîntate de dimineața pînă seara de menestrelii din mass media, pentru a rămîne întipărite în sufletul și memoria generațiilor viitoare, care trebuie să îi fie recunoscătoare, pentru că habar nu vor avea ce este acela un maidanez sau un cîine aparținînd rasei metis.

În ceea ce privește bestiile vicioase care sînt cetățenii plătitori de taxe și impozite, singurul lucru care le rămîne lor de făcut este să ridice ode închinate lui Făt-Frumos, lui Moș Clonț și, în general, tuturor hingherilor minunați din instituțiile publice, care în mărinimia lor binecuvîntată nu s-au apucat încă să îi vîneze pe cuțofili cu lasoul și să îi bage împreună cu maidanezii în adăposturile-lagăre de concentrare, să stea acolo buluc și să se iubească reciproc, ca să nu mai vicieze cu prezența și țipătele lor isterice aerul ca o boare mirifică din București.

Și-am încălecat pe-o șa, și v-am spus povestea A.S.P.A.!

Comments

comments

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

http://www.invectiva.ro/wp-content/uploads/2018/01/footer.jpg