Mass media, agenţii puterii financiare a RMGC

În prima ediţie a lucrării sale, Agenţii puterii, publicată în 1984, J. Herbert Altschull ajunge la nişte concluzii amare: “istoria presei demonstrează că ziarele şi variantele mai moderne de mass media au tins să servească interesele egoiste ale stăpînilor care le plăteau, afişînd în acelaşi timp imaginea unei prese care acţionează în serviciul consumatorilor de ştiri; să ne aşteptăm ca media care prezintă ştiri să facă un viraj dramatic şi să îşi sfideze stăpînii ar însemna să ne angajăm în cel mai sălbatic tip de fantezii utopice.”

Apetit pentru grotesc

Dacă în regimul Ceauşescu populaţia reacţiona la emisiunile propagandistice şi la înlocuirea treptată a emisunilor de cultură cu cele de cult al personalităţii prin a închide televizorul şi prin a ieşi în timpul liber la plimbare prin parcuri sau mergînd la teatru, societatea de astăzi acceptă cu frenezie toată această inflaţie de obscenitate.

Pro Tv confundă aplecarea spre popor cu populismul

S-au vîndut emoţii ieftine pe bandă rulantă, s-a apelat la vedete îndoielnice al căror singur merit a fost faptul că vorbesc mult fără să spună nimic, că sînt tari în gură doar pentru că au tupeu. Pro Tv-ul a apelat la toate mijloacele existente de manipulare doar pentru a lua ochii românilor, pentru a-i prosti, pentru a-i împideica să mai aibă ceva de spus în afară de punctul de vedere vehiculat de guriştii postului.

Antena 1 faţă cu responsabilitatea socială

Cu asemnea exemple vii de profesionişti în ale televiziunii, este deja un act de mare curaj din partea Antenei 1 să îşi mai susţină programele de implicare şi responsabilitate socială. Sau poate că responsabilitatea faţă de societate merge mînă în mînă cu emisiunile groteşti, de un prost-gust monstruos, în viziunea celor ce conduc postul.

https://www.invectiva.ro/wp-content/uploads/2022/06/footer-1024x139-2022.jpg