Cezar Ouatu sau, așa cum se pare că îl alintă apropiații, “The Voice”, s-a dovedit a fi un contra-tenor prea mic pentru un război atît de mare. Încercînd să cîștige și el, ca tot omul cinstit, o pîine, s-a trezit fără de veste prins în războiul teribil pe care românii îl poartă deja de ceva vreme cu ei înșiși.
Dacă încercăm să ne aducem aminte de primele prestații ale României la Eurovision, nu se poate să nu sesizăm faptul că, în primă instanță, românii au încercat să ia fața Europei cu spiritul național, cu tricolorul, cu naiul, cu fetele îmbrăcate în ia națională, cu Dan Bitman ciripind un rock autohton de cultură.
Nu a mers, așa că am schimbat repede placa, am dat-o pe englezisme, pe pop european, numai-numai va lua cineva seama și la talentele ce își trag seva cultural-artistică din spațiul carpato-danubiano-pontic. Nici de data asta nu a mers, europenii au ignorat complet behăielile transhumanței noastre efemere prin studiourile Eurovisionului cel procopsit.
Am încercat să îi copiem pe alții, am încercat să venim cu ceva original, l-am spart și pe Dracul în patru, doar ca să atragem într-un fel atenția fraților noștri europeni, să ne băgăm și noi în seamă cu vesticii cei mult-prea-culturalizați, să le scoatem ochii cu muzica și talentul nostru, în general vorbind, să le atragem atenția că existăm.
Nimic. Pentru restul Europei, cu cîteva mici excepții, nu am existat și nu existăm. Ne ignoră cu desăvîrșire, în ciuda puternicului nostru impuls european. Ne-am simțit aproape întotdeauna ca un oaspete nepoftit, ca un călător obosit de drum care ciocăne cu disperare la ușa unei case, pentru a primi refugiu, dar căruia nu i se deschide.
Așa că, în disperare de cauză, am încercat să le oferim ceea ce am crezut că vor ei de la noi. Un spectacol de circ frizînd grotescul, un travesti cu o foarte puternică notă homosexuală, un Dracula strîns de Ouatu, ras pe piept și cu amigdalele bărbierite, sperînd că, în sfîrșit, Europa ne va aduce izbăvirea și ne va recunoaște apartenența la spațiul cultural comun.
În zadar. Europa nici pe post de măscărici nu ne vrea!
Așa că, în mod firesc, au reapărut frustrările pe plan intern. Aproape ce de fiecare dată, cei ce își afirmau înainte de competiție încrederea că de data asta vom cîștiga, că reprezentantul nostru este mult prea adevărat ca să nu se întoarcă miruit de laurii gloriei, întorc după eșec foaia și se grăbesc, în pur spirit mioritic, să îl pună pe artist la stîlpul infamiei.
Acum a venit rîndul lui Ouatu. Din nefericire pentru el, nici fața nu îl ajută și, din cîte se pare, nici spiritul nu arată a-i fi un aliat de nădejde. Așa că vă rugăm, dați dovadă de înțelegere! Nu trageți în contra-tenor! Nu e vina lui!
E greșeala noastră, a tuturor, purtăm cu toții vina că stăm pe un munte de cultura, de talent autentic și de resurse, pe care sîntem gata să îl aruncăm oricînd în aer doar pentru a primi laude de la alții, pentru a fi mîngîiați pe cap de mîna binevoioare a globalizării.
2 thoughts on “Nu trageți în contra-tenor!”