Care este diferența între un drapel național și o cîrpă ordinară

Drapelul României este cel omagiat de veteranii Armatei Române, este simbolul în numele căruia și-au vărsat sîngele strămoșii noștri și pentru care și-au dat viața generații de patrioți români.
Așa că de fapt am asistat cu toții la înscrierea în Cartea Recordurilor a celei mai mari cîrpe ordinare, cu care toți politicienii români trădători, dimpreună cu liderii de opinie vînduți și mass media aservite intereselor corporatiste ale globalizării se șterg la fund chiar în momentul în care sînt scrise aceste rînduri.

Micul mic răstoarnă UE mare

Uniunea Europeană (UE) a adoptat niște directive care foarte probabil că vor da o puternică lovitură chiar la temelia europenismului românesc. Astfel, UE interzice folosirea bicarbonatului de sodiu în preparatele din carne, ceea ce îi va forța pe români, dacă vor să fie europeni cu pașaport și de acum încolo, să renunțe la deja infamii mititei la grătar.

Nişte politicieni prea mici pentru un deziderat atît de mare -III-

Premierul Bok3, pe numele său de trădător de țară Victor Ponta, a declarat acum două zile într-un interviu televizat că “este mai degrabă un federalist, decît un suveranist” și că speră ca “în timpul vieții sale de om politic să vadă realizat proiectul numit Statele Unite ale Europei.”

Circuitul băsismului în natură

Un băsism perpetuu s-a așternut deja peste țară și el va fi prelungit mult și bine, prin alternanța la guvernare a PSD și PNL, cu tot cu băsiștii care se află deja în aceste partide, în funcții de conducere, și care vor mai fi cooptați la putere și de acum înainte.
Așa cum foarte bine se poate vedea, în ceea ce privește băsismul, nimic nu se pierde, totul se transformă!

Interesul naţional faţă cu reacţiunea

După lupte seculare, care au durat aproape opt ani, iată visul nostru realizat! Ce eram noi înainte de alegerile de duminică? Dar iată că am luptat şi am progresat: ieri obscuritate, azi lumină! ieri bigotismul, azi liber-pansismul! ieri întristarea, azi veselia!… Iată avantajele progresului! Iată binefacerile sistemului constituţional, ce va fi aparat de acum încolo cu preţul vieţii şi al, pardon, onoarei de către fruntaşii USL.

Despre cîini şi oameni -III-

Există însă o specie despre ai cărei indivizi se poate spune că sînt toţi la fel. Ei sînt strîns uniţi în cuget şi simţiri de lupta exclusivă pentru propriul bine. Singura lor grijă este propria bunăstare, în numele căreia nu au absolut nici o problemă să omoare cîini şi oameni deopotrivă. În general, să facă cele mai abominabile fapte.

O candidoză naţională

Motto:
“Mi-e frică să mă aleg, pentru că eu nu pot să mint pe nimeni, mamă soacră. Pentru că a face politică înseamnă a lua, ştiind că nu poţi să dai îndărăt. Ca să fii deputat trebuie să ceri votul alegătorilor. Votul pentru care trebuie să dai ceva în schimb. (…) Îmi e frică să mă pomenesc deputat fără să am nici un merit. Fără să fi făcut nimic în viaţa mea care să îmi dea dreptul să ajung la o demnitate atît de mare.”
Spirache Necşulescu în Titanic Vals

https://www.invectiva.ro/wp-content/uploads/2022/06/footer-1024x139-2022.jpg