România a aderat la America Latină -VI- Guvenul Generalului Pinociucă

Țara noastră, prin modul în care este condusă și prin acțiunile pe care le fac SUA, NATO și UE la noi acasă nu se deosebește acum cu nimic de regimurile dictatoriale de extremă dreapta care au distrus țările sud-americane.

Într-un regim care ar fi încercat măcar să mimeze aparențele unei democrații, invitația și sosirea armatelor străine s-ar fi făcut doar în urma unui referendum popular sau măcar a unui simulacru de dezbatere în Parlament.

Aliații din prima linie îi răspund Președintelui SUA -II-

Ce să caute, domnule Președinte, trupele americane pe aici? Ce să apere și de cine? Că noi nu mai avem nimic, după 30 de ani de democrație și stat de drept, sub înțeleapta conducere a SUA și UE, noi nu mai avem o țară, un stat și sîntem foarte aproape să nu mai avem nici un popor.

https://www.invectiva.ro/wp-content/uploads/2022/06/footer-1024x139-2022.jpg