Îmi este foarte greu, pînă la imposibil, să mă simt solidar cu cei veniți din Ucraina.
Pentru că eu, român, mă simt tolerat în propria țară de guvernul României: pentru părinții mei nu se găsesc bani de pensii, pentru copiii mei nu sînt bani de alocații.
Aerul superior și inamical cu care tratează ambasadele occidentale poporul român este cauzat și de poziția de slugi inepte ale politicienilor de la București, care nu fac decît să își încline spatele în fața pricopsiților din Vest, în loc să îi reprezinte pe cei care (măcar formal) i-au ales și le plătesc salariile.
Pentru achiziții militare și școli cu profil militar și încurajarea mediului de afaceri au găsit bani căcălău în bugetul pentru 2020.Pentru copii, nu, copiii reprezintă un pericol pentru tezele neo-liberale.
Să crească impozitul pe profitul corporațiilor străine și să ia măsuri eficiente pentru stoparea repatrierii acestuia, să împiedice eludarea obligațiilor fiscale, la care se dedau multinaționalele, să majoreze redevențele modice, ridicol de mici, pe resursele naturale exploatate de firmele străine sau să oprească marea evaziune fiscală, făcută în proporție de 90% la granițele țării, nu se gîndește nici unul din guvernele din România, nici ”de dreapta”, dar nici ”de stînga”.
