Grecii ăștia, ce oameni răi! -III-

Răcnesc menestrelii ca din gură de șarpe, înfierîndu-i pe greci și ridicînd în slăvi, spre nemurire, valorile neo-liberale, corupția instituționalizată și jaful la scara macro pe care UE și FMI le-au adus în România și de care au profitat și profită încă din plin stăpînii lor, boierii îmbogățiți după 1990.

Al Patrulea Reich -VIII-. Democrația pumnului în gură

”Standardele internaționale” adoptate de birocrații corupți și autocrați care conduc Uniunea Europeană nu prevăd consultarea popoarelor ce fac parte din UE, ci implementarea unilaterală, forțată și arbitrară, dinspre centru spre periferie, a oricăror măsuri gîndite de funcționarii de la Bruxelles, care nu reprezintă pe nimeni în afară de Marea Finanță Internațională.

Grecii ăștia, ce oameni răi!

De parcă doamna Merkel, fie-i augustul nume mult-prea-lăudat, i-a pus pe greci să strîngă cureaua așa, dintr-un moft al dumneaei, pentru că așa i s-a năzărit peste noapte! Nerecunoscătorii ăia de greci nici nu iau în calcul posibilitatea că doamna cancelar s-a gîndit în primul rînd la ei și la binele lor, să îi facă supli și frumoși, pentru că, după cum se știe, grăsimea dăuneaza grav sănătății și nici prea aspectuoasă nu este!

https://www.invectiva.ro/wp-content/uploads/2022/06/footer-1024x139-2022.jpg