Exploatarea, abuzul și sărăcia sînt ”civilizația” UE! -X-

Ursula, Timmermans și compania trebuie să plătească cel puțin administrativ, adică prin plecarea din funcție, iar ulterior poate și penal, date fiind foarte dubioasele contracte încheiate atît cu furnizorii de vaccinuri, cît și în numele utopiei numite Green Deal.

Să își asume pînă la capăt: ”La pușcherie!”.

Rugăminte sinceră adresată entității Ursula von der Flit

Pedepsiți-ne, Alteță, vă rugăm, bagați-ne și nouă niște sancțiuni cum le-ați băgat sălbaticilor de ruși, să se zvîrcolească în chinuri și românii fără Coca Cola, Mc Donalds, Starbucks și Netflix!

Așa poate ne pedepsesc și ApaNova, Enel, Engie, OMV și alții asemenea și pleacă de la noi, Entitatea Voastră, ceea ce pur și simplu ne-ar lua aerul, pentru că noi nu putem să trăim fără fast food, junk food și junk companii, cu facturi uriașe la utilități.

România a aderat la America Latină -VI- Guvenul Generalului Pinociucă

Țara noastră, prin modul în care este condusă și prin acțiunile pe care le fac SUA, NATO și UE la noi acasă nu se deosebește acum cu nimic de regimurile dictatoriale de extremă dreapta care au distrus țările sud-americane.

Într-un regim care ar fi încercat măcar să mimeze aparențele unei democrații, invitația și sosirea armatelor străine s-ar fi făcut doar în urma unui referendum popular sau măcar a unui simulacru de dezbatere în Parlament.

Justiția română nu e doar independentă, e și fată mare. Exagerat de mare -III-

Doamna Veo nu vede, nu aude, nu cunoaște nimic de existența statului paralel, deși e de ajuns să își arunce un ochi la Craiova și Baia de Aramă.

O să îl vadă sigur, pentru că tocmai ce și-a dezvelit colții, în toată hidoșenia lor.

Tolerați în propria țară -II-

Să crească impozitul pe profitul corporațiilor străine și să ia măsuri eficiente pentru stoparea repatrierii acestuia, să împiedice eludarea obligațiilor fiscale, la care se dedau multinaționalele, să majoreze redevențele modice, ridicol de mici, pe resursele naturale exploatate de firmele străine sau să oprească marea evaziune fiscală, făcută în proporție de 90% la granițele țării, nu se gîndește nici unul din guvernele din România, nici ”de dreapta”, dar nici ”de stînga”.

Ocupația salvează nația -VI-. Ghiulul și papucul

Cum este de așteptat ca partidul condus de Liviu Dragnea să desființeze ”cîmpul tactic” din Justiție, cînd ia măsuri în ceea ce privește SRI și DNA, precum și legate de cei conduc aceste instituții profund decredibilizate în ochii opiniei publice din România, doar atît cît i se permite și cînd primește acceptul de la Stăpînirea străină?

Și, mai presus de toate, cum poate promite PSD că va apăra interesele românilor, în războiul economic dus de marile puteri internaționale împotriva țării noastre, cînd guvernul Grindeanu nu a fost în stare să își apere punctul de vedere în legătură cu niște amărîte de acte legislative privind grațierea condamnaților pentru infracțiuni mărunte?

https://www.invectiva.ro/wp-content/uploads/2022/06/footer-1024x139-2022.jpg