Dacă va continua să guverneze așa cum a făcut-o în primul an de mandat, USL-ul va da, așa cum a promis, o lovitură de moarte tuturor băsiștilor. La cîtă cianură, fracturare hidraulică, ură, violență socială, sărăcie și corupție trebuie să suporte românii, probabil că în doi-trei ani se va pune lacătul pe țara asta și fiecare va pleca unde va vedea cu ochii. Să vedem atunci pe unde scot băsiștii cămașa.
Manipulări jegoase practică cea mai mare parte din mass media, în frunte cu Antena 3, nu doar în cazul cîinilor fără stăpîn, ci și al fracturării hidraulice, precum și în deja infama temă a Roșiei Montane.
Probabil că aproape oricui i s-a întîmplat să fie abordat pe stradă de un bișnițar, de un vînzător de piei de cloșcă ce a încercat să facă o mică afacere pe spatele și în detrimentul potențialului client.
De cîte ori este necesar să se vorbească la concret despre exploatarea pe bază de cianuri de la Roșia Montană, analiștii, jurnaliștii, deontologii, liderii de opinie și alți purtători autorizați de vorbe și portofele, prezenți în studiourile de televiziune, recurg la o marotă comodă prin care se feresc să spună lucrurilor pe nume: “să lăsăm specialiștii să își dea cu părerea.”
Pe măsură ce trec orele, acum, că s-a anunțat și un miting anti-maidanezi în București, este din ce în ce mai clar că asistăm cu toții la o diversiune oribilă: nu au mai fost scoși în stradă “minerii”, ca în anii 90, nici “suporterii”, ca anul trecut – acum a venit rîndul maidanezilor să fie folosiți ca temă pentru înfricoșarea bizonilor slabi de înger…
Motto: “Antena 3 o frige pe cianuri! Te oftici?”
Motto: “Proiectul Roşia e şi va fi blocat pentru că nu toţi politicienii pot fi cumpăraţi ca Băsescu.” – Victor Ponta, octombrie 2011.
USL uită că în mulţimea pestriţă care a cerut demisia lui Băsescu şi Boc s-au aflat şi iubitorii de animale, cei care protestau pentru protejarea mediului în România, care strigau împotriva exploatării cu cianuri a zăcămintelor aurifere din ţara noastră.
În prima ediţie a lucrării sale, Agenţii puterii, publicată în 1984, J. Herbert Altschull ajunge la nişte concluzii amare: “istoria presei demonstrează că ziarele şi variantele mai moderne de mass media au tins să servească interesele egoiste ale stăpînilor care le plăteau, afişînd în acelaşi timp imaginea unei prese care acţionează în serviciul consumatorilor de ştiri; să ne aşteptăm ca media care prezintă ştiri să facă un viraj dramatic şi să îşi sfideze stăpînii ar însemna să ne angajăm în cel mai sălbatic tip de fantezii utopice.”
