Dacă am avut un Menem în Băsescu și un De La Rua în Ponta, iată că avem acum un Alberto Fujimori în non-persoana lu Klaus Iohannis.
Poate nu este prea tîrziu ca românilor să le vină mintea cea de pe urmă și să se trezească, pentru a nu fi nevoiți să îndure iminentul Pinochet!
Toată lumea din România, începînd cu Președintele și terminînd cu ultimul localnic din fundul țării, își face în ultima vreme treaba de zi de zi și se laudă în gura mare cu asta.
Așa o armonie și o fericire nu a mai cunoscut România de pe vremea partidului unic, PCR: toți muncesc cu drag și spor, se luptă pentru îndeplinirea cincinalului în patru ani și jumătate, pentru consfințirea statului de colonie săracă și sărăcită al României.
Încă din 2004, de la intrarea României în NATO și pogorîrea influenței americane în mod oficial peste capetele și destinele românilor, toate “alegerile” desfășurate în țara noastră pentru desemnarea celui care să ocupe funcția supremă în stat au fost de fapt niște mascarade sforăitoare, spectacole de sunet și lumini de cel mai odios prost gust.
Ele au fost menite să mascheze realitatea tristă că cetățenilor români le mai este oferit doar dreptul de a accepta Zapciul numit de Washington și că nici nu se pune problema alegerii unui Președinte care să reprezinte interesele naționale.
