Despre cîini și oameni -IX-. Victimele fascismului cotidian

Bursuc nu a fost omorît pentru că avea dizabilități fizice, nici pentru că era îngrijit de un om al străzii. În ciuda acestor greutăți, și el și omul erau fericiți împreună, de ani de zile.

Bursuc a fost doar o altă victimă a unui Stat fascist, în care criminalii fac și aplică legea.

Cîinii latră, caravana crimei trece!

În fața unei afaceri de sute de milioane de euro, nu este de mirare că nimeni din clasa politică imorală și dintre autoritățile corupte ale Statului român nu este dispus să ridice un deget, în apărarea unor animale nevinovate, ba, mai mult, se poate spune, în numele condiției de oameni, nu de monștri, a celor ce trăiesc în această țară.

Iohannis, oprește crima!

Deși pînă acum a tot ciripit voios temele preferate ale Stăpînirii străine în România, legate de statul de drept, independența Justiției, finanțarea Armatei cu cît mai multe procente din PIB, șamd, Klaus Iohannis a fost complet mut cu privire la necazurile și suferința iubitorilor de animale care l-au susținut trup și suflet să ajungă Președinte.

Cine (mai) pilește colții fiarelor din politică?

Rezolvarea problemelor cetățenilor, în ceea ce privește animalele fără stăpîn, sau orice alt tip de probleme, poate fi determinată numai de o societate civilă unită și puternică, care să facă front comun în fața ticăloșiilor venite dinspre factorul politic și să poată pune presiune asupra acestuia, prin proteste, luări publice de poziții, greve și alte forme de blocare a instituțiilor publice.

Opriți descreieratul!

Bolnav de dorința de înavuțire cu orice preț, chiar călcînd pe cadavrele unor ființe nevinovate, ignorînd semnalele disperate primite dinspre societatea civilă, Primarul General a decis sacrificarea cățeilor de la Dogtown atunci cînd ASPA, mașinăria sa infernală de făcut bani din crime și tortură, a rămas fără materie primă.

Moartea, între element de marketing și suferință arzătoare

Spre deosebire de familia Anghel, care caută doar despăgubiri și recompense materiale pentru durerea pe care se presupune că o trăiesc, există oameni care își rup de la gură ca să poată hrăni un cățel în plus și a-l face astfel scăpat de la o moarte sigură, în urma demenței generale iscate la adresa animalelor.

Părtași la păcat, părtași la crimă

Acțiunile de bandă criminală organizată ale A.S.P.A. încalcă atîtea legi și reglementări aflate în vigoare, fără să fie sancționate, încît este evident pentru oricine are un minim de bun-simț că infernala mașinărie de produs bani din uciderea cîinilor fără stăpîn funcționează înr-o criminală complicitate a tuturor celor ce ar trebui să fie autoritățile statului român.

https://www.invectiva.ro/wp-content/uploads/2022/06/footer-1024x139-2022.jpg