Încă din 2011, cînd Elena Udrea își anunța, din poziția de ministru al Dezvoltării și Turismului, intenția de a asfalta vechiul ”Drum al Babelor” din Bucegi, drumul forestier ce pornește da la cabana Cuibul Dorului din Sinaia și ajunge în inima munților, la cabana Piatra Arsă, și mai departe, pînă la Sfinx, ecourile în mass media și în rîndul opiniei publice au fost extrem de palide.
Nu a deranjat pe nimeni asfaltarea unui drum ce străbate o rezervație naturală unică, nu a supărat deloc distrugerea pădurii, a faunei și florei, nu a ridicat nici o sprînceană avîntul mafiei imobiliare, ce a ajuns să acapareze pînă și munții țării.
Astăzi, în 2015, cînd Bucegii sînt sfășiați nu de unul, ci de două drumuri asfaltate, Transbucegi (Drumul Babelor) și Transcapatica (prin Cheile Tătarului, pe Valea Ialomiței și pînă la Bolboci), situația a devenit una disperată.
Rezervația naturală a devenit un munte de gunoi, hectare întregi de pădure au fost trecute în intravilan (!!!!!), așteptînd osîndite să fie puse la pămînt, pentru a lăsa locul cartierelor de vile, iar animalele sălbatice s-au retras în cele mai ascunse și izolate cotloane, alungate de invazia ”civilizației” de mall.
Nici măcar Platoul Babelor, cel mai celebru punct al Bucegilor, cu Babele și Sfinxul, nu a rămas neîntinat de goana nebună a oamenilor după îmbogățire, în prezent putînd fi găsite, puse spre vînzare, la mica publicitate, parcele din acest loc unic, ce trebuia să rămînă sălbatic și neatins.
Schizofrenia este maximă: un întreg masiv muntos, ce adăpostește o rezervație naturală fără seamăn în Europa zilelor noastre, este efectiv asfaltat, pentru a fi ulterior împărțit în parcele și vîndut la mica publicitate, oferit spre cumpărare, bucată cu bucată, ciocoilor vechi și noi ai României.
La această crimă participă cu voioșie autorități și instituții ale Statului, consiliile județene și locale din Prahova și Dîmbovița, Romsilva, Ministerul Mediului și toți birocrații corupți care ar trebui să păzească muntele și bogățiile sale naturale, dar care se ling pe degete de mierea pe care o au în păstrare.
Despre această stare de fapt s-a vorbit în ediția de duminică, 25 octombrie 2015, a emisiunii ”Romania, te iubesc!”, găzduită de Pro Tv, dar reacția mass media, a opiniei publice și a autorităților competente a fost, din nou, una extrem de anemică.
Cui să îi mai pese, în România de azi, de faptul că avuția națională este făcută franjuri de cele ce ar trebui să fie autoritățile Statului? Pe cine să mai îngrijoreze realitatea că un munte întreg este furat, bucată cu bucată, într-o complicitate națională în a ne da singuri foc la căciulă, în a lupta disperați să avem fiecare un pic mai mult decît cel de lîngă noi?
Pe cine să mai intereseze dezvoltarea durabilă a României, cînd nimeni nu mai dă doi bani pe țara asta și fiecare se gîndește doar la cum să mai bage azi, și, eventual, și mîine, cît mai mulți mici la burdihan?
Cît despre pădure, floră și faună, ce nevoie să mai avem noi, ca popor, de ursul brun, de linx, de lup și de capra neagră? Ce avem noi de cîștigat de pe urma lor?
Mult mai atractive sînt sălbăticiunile din fauna de mall, prostul cu creastă, corporatistul cu mătreață, cocalarul cu burtă, manelistul cu geep, pițipoanca gureșă și alte specii de bizoni pe două picioare nesimțiți și inculți.
