Marshall McLuhan a fost un filosof al teoriei comunicării canadian ce a lansat, formulată pe scurt prin expresia ”mediul este mesajul”, teoria conform căreia mediul de comunicare în sine (mass media scrise versus televiziune) și nu conținutul pe care îl poartă influențează decisiv percepțiile, reacțiile și, în final, modul de comportament al receptorului, în speță publicul larg, în cazul mijloacelor de comunicare în masă.
McLuhan a observat că același mesaj transmis prin intermediul unei publicații tipărite, respectiv în cadrul unui program televizat, este recepționat fundamental diferit de către audiență.
Făcînd referire la numeroasele observații și studii asupra comportamentului copiilor ”crescuți cu televizorul”, filosoful canadian a ajuns la concluzia că aceștia sînt mult mai violenți, angoasați, au capacitatea de concentrare mult mai redusă decît cei care sînt mai puțin expuși programelor televizate.
Aceste cercetări au fost atît de concludente, din punctul său de vedere, încît l-au făcut chiar să afirme că efectul asupra societății al emisiunilor televizate este același, chiar dacă este vorba despre spectacole pentru copii sau programe cu violență excesivă.
Efectul este rezultatul intrinsec al mediului de transmitere al mesajului, caracterul mult mai dinamic, dar mai superficial, adeseori foarte violent, ”gălăgios”, apelînd la obscenitate și divertisment de proastă calitate, al emisiunilor televizate, influențînd fundamental diferit percepțiile telespectatorilor, în comparație cu parcurgerea unui text scris, într-o revistă, într-un ziar sau într-o carte, de către cei ce apelează la receptarea informației prin citire.
Contribuția lui McLuhan la dezvoltarea teoriei comunicării este una semnificativă, el fiind, printre altele, cel care a prezis apariția internetului, cu 30 de ani înainte de crearea mediului world wide web. Filosoful canadian a murit însă în 1980, neapucînd să își extindă teoriile și asupra comunicării în mediul on-line.
Afirmația sa ”mediul este mesajul” se păstrează însă și, în lipsa unor cercetări oficiale care să studieze efectele comunicării în mediul virtual (studii care, chiar dacă au fost făcute, concluziile lor nu au fost date publicității), rămîne valabilă: revoluția informatică și cea digitală schimbă pofund procesele psihice ale celor care aleg să se infomeze și să comunice exclusiv pe acestă cale.
Și cu cît este mai fragedă vîrsta receptorilor, cu atît mai mult modificările aduse proceselor lor psihice sînt mai adînci și ireversibile, atît în cazul proceselor psihice senzoriale, cum ar fi senzația, percepția și reprezentarea, dar mai ales în privința proceselor psihice cognitive, precum memoria, atenția, limbajul, gîndirea și imaginația.
Mai mult decît atît, observarea comportamentului general al ”generației internet” oferă indicii serioase cum că inclusiv procesele psihice afective – afectivitatea, motivația și voința trec printr-un proces de modificare, în sensul diminuării lor, ca urmare a expunerii excesive la mediul virtual și a comunicării efectuată preponderent în mediul on-line.
Nici unul dintre factorii de decizie din învățămîntul românesc, prea grăbiți să contribuie la bunăstarea proprie și a clienților de partid, nu a avut însă timpul și aplecarea să mediteze asupra acestor realități.
Despre introducerea de manuale EXCLUSIV digitale, la clasele a I-a și a II-a, opinia publică din România a aflat doar atunci cînd s-a iscat scandalul legat de faptul că ministerul Învățămîntului nu a fost în stare să le ofere copiilor nici măcar pe acestea, la începutul anului școlar.
Prin urmare, decizia a fost luată cu de la sine putere de factorul politic, care nu s-a mai derajat să chestioneze în această privință și societatea, respectiv pe părinții copiilor pe care se fac acum experimente educaționale.
Dacă, respectînd teoria lui Marshall McLuhan, mediul influențează atît de mult comunicarea, efectele trebuie să fie mult mai dramatice atunci cînd e vorba de procesul de învățare, mai ales în cazul unor copii aflați în primii ani de școală.
Cu adevărat șocant este faptul că actualul ministru al Învățămîntului, Remus Pricopie, în calitatea sa de expert în comunicare, profesor în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative – SNSPA, unde a ocupat, înainte de a deveni ministru, funcția de rector, fiind și decan al Facultății de Comunicare și Relații Publice din cadrul SNSPA, nu are cum să nu cunoască teoriile lui McLuhan.
Nu se poate ca ministrul să nu își fi pus nici măcar pentru o clipă problema modificărilor, poate ireversibile, pe care le pot suferi procesele psihice ale copiilor din clasele primare, ca urmare a obligării lor să studieze exclusiv pe manuale digitale.
Dar iată că, deși este sigur că are cunoștință de posibilitatea acestor modificări, lui Remus Pricopie nu îi pasă. În mod iresponsabil, criminal, se poate spune, el preferă să se joace cu mintea copiilor din această țară, cu memoria, cu atenția, limbajul, gîndirea și imaginația lor, în numele introducerii forțate de tablete în clasele primare.
Nu se știe cine profită în urma afacerilor cu tablete și manuale digitale pe care le face ministerul Învățămîntului și, prin el, guvernul României și partidul aflat la putere, PSD. Se poate doar bănui asta.
Cert este că, atunci cînd Remus Pricopie va ieși, cu lacrimi în ochi, în spațiul public, să se plîngă, asemeni mentorei sale Ecaterina Andronescu, că este hărțuit de instituțiile Statului și să amenințe că își dă foc, va primi tot atît de multă compasiune ca și Kati-Microsoft.
Eventual și un băț de chibrit…
