Sub asediu -II-. Conjuraţia penibililor

mihailneamtu

Băsismul în formă agravată se dovedeşte a fi, iată, o boală necruţătoare, cei afectaţi suferind de o pierdere totală a simţului ridicolului, pe fondul demenţei absolute ce se instalează în creierul lor mort.

Cei ce anticipau o recrudescenţă violentă a manipulărilor diversioniste venite dinspre coloneii lui Băsescu, acum, cînd idolul tuturor băsiştilor se confruntă cu spectrul iminent al suspendării, nici măcar nu bănuiau amploarea valului de căcat ce avea să inunde canalele de comunicare interne şi internaţionale. Un adevărat tzunami.

Apogeul a fost atins ieri (cel puţin pînă acum), cu ocazia aşa-zisului miting de susţinere a nePreşedintelui Băsescu, în fapt doar o diversiune de sorginte securistă. Că libărcile şi căpuşele lui Băsescu au ales să îşi facă publică adoraţia faţă de stăpînul lor, e una – au tot dreptul să facă asta.

Dar să o facă acompaniaţi în fundal de melodia “Amintire cu haiduci” a lui Valeriu Sterian, să invoce democraţia şi Statul de drept, ca valori în numele cărora militează, e deja un derapaj de la realitate ce ţine de patologic.

Să ajungă să se creadă haiduci nişte umflaţi burtoşi, dînd pe dinafară de osînză, care abia gîfîie sub povara propriului strat adipos, nişte ţoape care poartă genţi şi pantofi ce costă cît bugetul de venituri şi cheltuieli pe un an al multor dintre familiile României de azi, nişte arhangheli patetici al căror singur crez este camaraderia cu funcţiile publice bine plătite din Noua Românie sau Noua Republică pe care ar dori să o instaureze cămăşile lor negre la guler, s-a ajuns, totuşi, prea departe cu tupeul.

Acest delir este, categoric, rodul unor minţi grav afectate de băsism. Dar bolnavii mintali îşi au locul bine stabilit de societate, în instituţii şi stabilimente de profil, nu umblînd liberi pe stradă, mai mult, organizînd manifestaţii publice.

Ce ne-am fi făcut dacă delirul băsist ar fi condus la un sacrificiu ritualic în public al lui Mihai Răzvan Ungureanu, deşi e clar pentru toată lumea că MRU nu mai este de mult timp un virgin, nici măcar în doctrină?

Cum ar mai fi dat România ochii cu extrem de scrupuloasele instituţii europene, care, iată, sînt deja foarte îngrijorate în legătură cu evoluţia democraţiei în ţara noastră?

Că băsiştii cu varză murată în loc de creier sînt gata să se automutileze pentru liderul lor, ţine de fiecare cît de mult vrea să îşi bată joc de sine. Dar ei nu trebuie lăsaţi să îşi bată joc de această ţară şi pe mai departe.

Leave a Comment

https://www.invectiva.ro/wp-content/uploads/2022/06/footer-1024x139-2022.jpg