Revoluție sau teambuilding?

revolutia androizilor

Cei ale căror țări au primit binecuvîntarea democrației americane pot sesiza, cu precădere în ultimii ani, un paradox grotesc: ”democrația” este atotprezentă, ei trăiesc atît de multă ”democrație” în fiecare zi, că sînt practic sufocați de ea!

De cînd cu revoluțiile portocalii, euromaidanele, primăverile și alți tineri frumoși și liberi, care fac insurecții de stradă aflați pe ștatul de plată al corporațiilor, guvernele care se încearcă a fi răsturnate prin manipularea odioasă a opiniei publice de interesele globalizării au ajuns să fie mai prizabile decît anumite categorii de cetățeni, deși politicienii, prin natura ocupației lor, foarte rar se dovedesc a fi niște oameni care să îți trezească simpatie.

Înante de 1990, rebelii din România, indiferent de vîrsta lor, își făceau un titlu de glorie din a rezista regimului securistic, iar unii au ieșit în stradă și au murit, în timpul evenimentelor din decembrie 1989, dîndu-și viața animați de lupta împotriva totalitarismului.

În ziua de azi, însă, cu cît se consideră un tînăr mai rebel, mai frumos și mai liber, cu ctît ma abitir susține DNA și SRI, instituțiile de forță ale regimului securist, pe stil nou, din România.

Cei care susțin dictatura DNA și zornăitul de cătușe, ca modalitate de conducere a societății și a țării, se justifică spunînd că România a fost sărăcită în ultimii 25 de ani de hoție și corupție, pentru care principală vinovată găsesc clasa politică.

Ei vorbesc despre ”cîteva mii de vagabonzi care au furat țara, fără să pățească nimic”. Se prea poate să fie așa, dar androizii (sic!) frumoși și liberi nu știu că în Codul Penal, la care se pricep ei foarte bine atunci cînd socializează prin corporații și în cluburi, cautînd subiecte interesante de discuție, infracțiunea de primire de mită nu poate exista fără o altă încălcare a legii asociată, anume darea de mită.

Dacă politicienii români au jefuit și trădat România, în schimbul foloaselor și avantajelor pe care le-au primit în schimb, la fel de vinovați sînt și cei care le-au oferit aceste foloase: străinii care au pus mîna pe țara noastră și care au ajuns să ne conducă destinele, dar pentru interesele cărora roboțeii din corporații sînt gata să își rupă cămășile de firmă de pe ei, la așa-zisele revoluții de androizi la care participă.

În plus, rezolvarea jafului la care este supusă România de către o clasă de privilegiați este tocmai o societate deschisă și niște instituții democratice ale Statului, nu viceversa. Or, cei care susțin DNA-ul vor să ia Puterea din mîna a ”cîteva mii de oameni” și să o dea în controlul absolut a 10 -15 inși. Cred ei oare, în mintea lor afectată de traiul dus în labirinturile de șoareci pe care le numesc birouri, că cei zece oameni care dețin Puterea absolută nu vor face abuz de ea? Cred ei că asta înseamă Democrația?

Altfel cum dracului să faci ”revoluție” pentru globalizare, pentru Big Brother, pentru stat polițenesc, pentru dictatura unei mici minorități și, în general, pentru limitarea drepturilor cetățenești și transformarea societății într-o mare corporație, în care care libertatea cetățenilor să se limiteze la ce le dau și nu le dau voie să facă superiorii lor pseudo-ierarhici?

Iar modul în care sînt manipulați androizii (sic!sic!) care ies în stradă scîrbește la fel de tare ca prostia protestatarilor: ”revoluțiile” se desfășoară întocmai unor teambuildinguri, dar la care participă ceva mai multă lume: cu proiecții video, cartonașe colorate, activități în comun, pentru întărirea coeziunii grupului, gustărele, pauze recreaționale și, nu în ultimul rînd, sexul cu colega de birou.

Protestele sînt atît de libere și spontane, că se fac cu foaie de pontaj, iar democrația atît de transparentă, că i se văd izmenele corporatiste.

http://www.invectiva.ro/wp-content/uploads/2017/08/click-pe-reclame.jpg

Leave a Comment

https://www.invectiva.ro/wp-content/uploads/2022/06/footer-1024x139-2022.jpg