O ţară minunată, cu animale şi oameni sălbatici -II-

vulpe

În România mileniului III, faptul că mai multe vulpi aleg să își găsească adăpost în împrejurimile unui sat oarecare sau chiar în interiorul perimetrului acelei așezări se lasă cu ”reportaje” panicarde prezentate de ”jurnalele de știri”, care ne prezintă săteni terorizați de atacul nemilos, de invazia micilor canide cu blana roșie.

În aceeași Românie a secolului 21, autoritățile nu găsesc altceva mai bun de cuviință să facă decît să îi întărîte și mai tare pe țărani, cu avertizmente incendiare privind faptul că vulpile sînt purtătoare de rabie, anunțuri făcute pe un ton extrem de virulent și însoțite de imagini pe măsură, din care se poate deduce că un om poate turba doar dacă se uită la poza unei vulpi.

Nici nu mai este de mirare că sătenii, aprigi la mînie și degrabă vărsători de sînge nevinovat, așa cum se dovedesc, din păcate, cei mai mulți dintre concetățenii noștri cu tot ce mișcă în jurul lor, începînd cu propriile familii și terminînd cu animalele domestice din bătătură și cu sălbăticiunile care au neșansa de a le ieși în cale, și-au suflecat mînecile și s-au pus gospodărește pe ucis vulpi.

O lele găsește însă puțin timp să se justifice la cameră, intervievată, ca de obicei, magistral, de un vajnic reporter: ”mergeam pe uliță maică, și dau de vulpe – se uita vulpea la mine.” Cu adevărat senzațional, incendiar și mai ales extrem de periculos.

O alta suduie și blesteamă, în pur spirit creștinesc românesc, faptul că vulpea i-a mîncat niște găini.

Între timp, cei mai curajoși bărbați din sat, români viteji, puternici și drepți ca bradul, au plecat înarmați cu furci și topoare să lupte cu vulpile cele invadatoare. Cei care nu au avut atît curaj, au instalat lațuri și au pus otravă.

Toată acțiunea se petrece într-o atmosferă de un grotesc înfiorător, care denotă primitivismul feroce și gradul paroxistic de înapoiere și barbarie ce îi caracterizează pe cei ce locuiesc această țară, începînd cu oamenii de rînd, cu lucrătorii în mass media și terminînd cu cei ce reprezintă autoritățile Statului.

Nimeni nu se întreabă de ce vulpile, animale sălbatice care prin definiție se feresc de oameni, au ajuns să își caute adăpost și hrană în preajma așezărilor omenești.

Nimeni nu încearcă măcar să găsească o soluție pentru rezolvarea ”pe cale amiabilă” a problemei, astfel încît oamenii, animalele domestice, dar și vulpile să iasă cu bine din această întîmplare mai puțin obișnuită.

Ca de obicei, rezolvarea este rapidă și sîngeroasă: cel mai slab, vulpile în acest caz, trebuie repede hăcuit, fără să aibă dreptul la apărare și șansa la viață.

O atitudine clasică de sălbatici fără minte și suflet, de bestii cu chip de om, dar alfel ”creștini” și ”europeni” cu asupra de măsură.

”Codrul e frate cu românul” zice o vorbă veche românească. Se pare însă că românul îi mai este astăzi frate doar din interes.

http://www.invectiva.ro/wp-content/uploads/2017/08/click-pe-reclame.jpg

Leave a Comment

https://www.invectiva.ro/wp-content/uploads/2022/06/footer-1024x139-2022.jpg