Cînd banca arădeana West Bank a fost preluată, în 2003, de italienii de la San Paolo, aproape toți angajații români au început să își descopere, peste noapte, simpatii pentru Italia și pentru limba italiană, nemaisalutîndu-se altfel decît cu ”buon giorno” și ”arrivederci”. Mai mult, unii dintre ei parcă și-au adus aminte că au și un bunic italian, sau măcar niște rude mai îndepărtate care o duc minunat în Italia.
La fel, cînd Banca Română Pentru Dezvoltare a fost cumpărată de francezii de la Societe Generale, în 1998, limba română nu s-a mai vorbit decît cu un subit accent rîrîit, iar cei care lucrau acolo și-au dat seama că făcuseră pînă atunci o mare eroare în viața lor, pentru că nu descoperiseră încă ce minunată este francofonia.
Nici nu mai trebuie spus că în Banca Agricolă s-a mîncat numai ștrudel cu mere, după ce austriecii de la Raiffeisen au devenit patroni și manageri, iar angajații români au făcut, în pură tradiție românească, toate eforturile din lume ca străinii să se simtă ca acasă. Asta ca să nu spunem că s-au călcat pe picoare să îi pupe în cur.
La începutul anului 2005, după introducerea cotei unice de impozitare de 16% din venit, salariile nete mici și foarte mici ale angajaților din centrala societății de asigurări Unita – Vienna Insurance Group ar fi trebuit să se bucure de o ușoară majorare, după micșorarea diferenței dintre venitul brut și cel net. Cum era ilegal să micșoreze salariile sub pragul salariului minim, austriecii din conducere ”i-au” rugat neoficial pe angajații români să accepte, de bunăvoie, reducerea salariului brut pentru ca, în urma reducerii impozitului, salariul net să nu crească și să se mențină la același nivel. Iar iobagii proști și umili exploatați de firma străină au acceptat fără să crîcnească, încolonîndu-se ca oile la ușa directorilor pentru a semna de bunăvoie că acceptă să le fie diminuate salariile.
Sindicatul de la Dacia – Renault a arătat de mai multe ori că este capabil să scoată mii de oameni în stradă. Nici unul din aceste proteste masive nu s-a desfășurat însă pentru a atrage atenția cu privire la salariile mici ale angajaților români sau la condițiile de muncă. Asta deși subsidiara din România a grupului internațional a ajuns, mai ales în condițiile crizei economice internaționale, una din principalele fabrici care au generat profit pentru Renault, în urma exploatării angajaților români. Nu, sindicaliștii au știu să iasă în stradă doar ca să ceară noi stimulente, facilități și avantaje pentru patronul străin.
Astăzi, angajații români ai corporațiilor străine ies cu sutele de mii în stradă pentru a striga ”hoții” către un guvern care s-a angajat, măcar la nivel declarativ, să stopeze exportarea profiturilor și eludarea obligațiilor financiare către Statul român, pe care le practică marile grupuri internaționale.
În aceste condiții, cum să se formeze și să se dezvolte un partid cu adevărat patriot în România, care să lupte pentru interesele românilor și pentru mîndria de a fi stăpîni la ei acasă, peste propria țară?
Poate dacă vin străinii să ni-l facă…
