Ioan Ciulea, consilier local în orașul Mediaș, a propus, zilele trecute, nici mai mult nici mai puțin decît extirparea prin operație a corzilor vocale ale cîinilor din curți, pentru a nu mai deranja vecinii și comunitatea cu lătratul lor.
Ideea, pe cît de imbecilă, pe atît de barbară, a surpins foarte puțin opinia publică, fiind doar un nou episod din lungul șir al actelor demente, belicoase, propuse și înfăptuite de autorități, dar și de cetățenii de rînd, împotriva cîinilor de orice fel din această țară, fie că sînt ei cu sau fără stăpîn, la oraș, în mediul rural sau de stînă.
Să ne amintim doar recentele încercări ale Parlamentului de a limita numărul de cîini ce pot fi ținuți de o stînă, sau de introducere a obligativității ca aceștia să fie ținuți în lanț.
Să pomenim, de asemenea, propunerea, făcută în mod public, de un preot al Bisericii Ortodoxe Române, care a sugerat folosirea cîinilor fără stăpîn ca hrană pentru urși, în mintea preacuviosului astfel urmînd să fie rezolvate două neajunsuri în același timp.
Iar ieșirile isterice ale lui Gigi Becali, această figură publică de un grotesc supra-realist a României contemporane, dar altfel foarte populară în rîndul unor categorii sociale, împotriva cîinilor fără stăpîn din București, sînt deja de notorietate.
Dar, dacă Gigi Becali este un cetățean privat și își permite să fie ridicol pe banii lui, nu mai puțin denaturată este poziția autorităților locale din București, care s-au străduit din răsputeri, fără succes, deocamdată, să introducă, prin lege, interdicția de a hrăni animalele fără stăpîn de pe străzile Capitalei.
Această temă este însă foarte populară în rîndul multor bucureșteni, care fac, din păcate, adevărate cruciade din a nu hrăni și din a interzice și altora să dea de mîncare cîinilor și pisicilor ce umblă (încă) în libertate pe străzile din București.
Așa se ajunge la situații de-a dreptul macabre, în care cățeii ce se învîrt pe lîngă blocuri vin să caute mîngîiere și hrană tocmai de la monștrii care se gîndesc cum să îi omoare sau să îi dea pe mîna hingherilor, chiar în timp ce animalul se gudură bucuros la piciorele lor.
Ce nu înțeleg țărănoii ce sînt la prima generație care a văzut asfaltul și se pot bucura de luxul de a-și fi lăsat opincile la gară, dar care se cred acum orășeni și le pute prezența unui animal în preajma lor, este că cea mai cinstită dovadă de civilizație e tocmai traiul în bună înțelegere cu animalele, în nici un caz prigonirea și uciderea lor.
Alungarea, hăituirea, lovirea, omorîrea animalelor fără stăpîn din preajma blocurilor de locuit sau din curțile instituțiilor publice, unde s-au aciuat în căutare de adăpost și hrană, dar, de multe ori, în primul rînd în căutarea unei mîngîieri și tocmai a prezenței protectoare a omului, este cea mai clară dovadă de barbarie, de lipsă de empatie și de umanitate, cei ce se dedau la astfel de comportamente fiind orice altceva, dar nu niște indivizi evoluați și moderni, așa cum se pretind a fi.
O ură oarbă, ce nu poate fi explicată decît printr-o sărăcie sufletească și o înapoiere mintală demne să dea fiori reci pe șira spinării oricărui om care dă dovadă de un minim bun-simț.
O abordare a vieții de un egoism extrem, în care oamenii cei aroganți consideră că orice ființă ce nu le poate servi, direct și imediat, scopurilor și nevoilor primare, trebuie omorîtă.
Cu atît mai deconcertantă este această concepție, pentru că, dacă de sărăcia materială se poate scăpa, prin muncă, insistență și un dram de noroc, sărăcia sufletească este, într-adevăr, fără speranță de a i se găsi vreun leac.
Fuck the fuckin´ dog killers!