Treziți-vă, bă! -XIII-. Opriți taxele de mediu

Circulă informații prin mass media din România cum că dictatorii de la Comisia Europeană așteaptă să ia o decizie legată de plata celei de-a treia tranșe a PNRR în funcție de ce va decide CCR cu privire la reluarea turului 2 al alegerilor prezidențiale.

Nici nu ar fi prima dată cînd Comisia Europeană se amestecă abuziv și nepermis în procesele electorale din țări ale UE, condiționînd acordarea de fonduri europene de alegerea unui candidat preferat de Bruxelles.

Un șantaj ordinar la adresa popoarelor europene, cum doar într-o dictatură ordinară, care suprimă dreptul la liberă expresie și liberă alegere, într-un cuvînt, dreptul la democrație, se poate întîlni.

Revenind la decizia CCR, ezitările Comisiei Europene de a aproba tranșa trei din PNRR arată că temerile legate de victoria lui Călin Georgescu sînt cît se poate de reale printre birocrații abuzivi și nereprezentativi de la Bruxelles.

Nu avem decît să procedăm în așa fel (să acționăm, nu să sperăm) că aceste temeri se vor adeveri.

Să își ia fondurile din PNRR și să și le bage în cur. PNRR a fost doar un căpăstru pe economia națională, a fost cuiul lui Pepelea prin care nemernicii globaliști și-au impus pretențiile ne-economice, dictatoriale și care i-au sărăcit puternic pe români în ultimii ani.

Impunerea unei taxe arbitrare și abuzive pentru posesorii de automobile vechi este doar ultimul exemplu. Sau amprenta de carbon din facturile la energie. Sau interzicerea centralelor de apartament – măsuri abuzive, care aduc doar sărăcie și neajunsuri pentru românii de rînd.

În Uniunea Europeană se cere în termeni imperioși renunțarea la mizeria numită Green Deal, din care PNRR face parte, care a dus la prăbușirea nivelului de trai al europenilor.

Mai mult decît atît, Uniunea Europeană este cu apa la gură, asaltul administrației Trump va fi susținut și nemilos și va duce la dispariția blocului soroșist din Europa.

Doar în România niște politicieni inepți și trădători de țară se lasă încă șantajați cu PNRR-ul și sînt gata să ia noi măsuri care să îi sărăcească și mai mult pe români.

Treziți-vă bă!

Leave a Comment

https://www.invectiva.ro/wp-content/uploads/2022/06/footer-1024x139-2022.jpg