Ursuliunea Europeană pregătește ”legalizarea” anulării alegerilor naționale din statele membre, dacă Briuxălul stabilește că aceste alegeri ”au fost influențate” de rețele sociale precum X sau Tik Tok.
Ministrul francez de Externe macronist a cerut deja public acest lucru, dînd lovitura de stat din România ca un exemplu pozitiv, printre alte măsuri dictatoriale pe care le pregătesc globaliștii.
În încercarea disperată de a nu pierde puterea în Europa, ei vor acum să legifereze cenzura, limitarea dreptului la liberă expresie, dar și sindicalizarea depozitelor bancare ale populației, care să fie puse la dispoziția Comisiei Europene și dublarea bugetului UE, adică povară fiscală de două ori mai mare pentru europeni.
”Scutul Democrat European” pus la cale de Ursula și invocat de Thierry Breton ca fiind ”foarte necesar” pentru punerea pumnului în gura cetățenilor țărilor din UE care votează și au alte opțiuni decît cele impuse oficial de la Briuxăl începe să producă efecte cît se poate de concrete.
În Polonia a fost publicat un sondaj care susține că, prin intermediul X, Elon Musk ”influențează votul unuia din 3 polonezi”. Prin urmare candidatul pro-european la prezidențiale a cerut imediat autorităților de la Briuxăl să interzică X. Nu trebuie să mai spunem că, dacă va cîștiga partida suveranistă, se va cere anularea alegerilor.
În Germania, pînă să anuleze Thierry Breton alegerile, forțele politice ”pro-europene” fac tot posibilul să îi scoată în afara legii pe cei de la AfD, pentru a-i împiedica să participe în alegeri.
În ceea ce privește România, să ne amintim că Scursula von der Leyen susține public lovitura de stat și că a declarat că ”românii trebuie să decidă singuri cine vor să le fie președinte, fără ingerințe externe”, cu referire la așa-zisul amestec al rușilor în alegerile din România.
Dar Scursula și Comisia Europeană și globaliștii care conduc Germania și Franța sînt cea mai mare ingerință externă în România!
Trebuie pus punctul pe i: Comisia Europeană globalistă a anulat alegerile în Romaânia, nu Zapciul Culaie, nu CCR – ăștia sînt doar niște momîi proaste.
Așa cum răsturnarea guvernării Dragnea a fost de fapt opera Briuxălului, la fel ”stabilitatea” (guvernele Ciucă, Ciolacu 1 & 2) este tot lucrarea directă a Briuxălului, așa cum lovitura de stat împotriva poporului român este rezultatul direct al mașinațiunilor făcute de același Briuxăl, austeritatea neagră care va veni este tot opera Briuxălului.
Mai are cineva vreun dubiu? E nevoie de austeritate, e nevoie de dictatură, e nevoie de orice, de falimentarea țării, pentru continuarea finanțării necondiționate a Ucrainei și Moldovei din partea României și a românilor.
A românilor cei muritori de foame, care trebuie să se scuture și să se trezească. Nu le va sări nimeni în ajutor, acum ori niciodată trebuie să își ia soarta în propriile mîini.
Cu zecile de mii de ”revoluționari” în stradă, a văzut cineva să fie ars, să fie rupt, să fie jucat în picioare vreun steag al Uniunii Europene?
Nici nu o sa vedem așa ceva în România, unde diverși domni și doamne care se află în fruntea ”revoluției” dau toate asigurările că nu dorește nimeni să ieșim din UE și din NATO.
Ei se visează ”europeni cu drepturi”, cred că au ei ceva de zis în capitalele imperiilor de la Bruxelles sau Washington. De parcă imperiile și imperialiștii de opiniile și de atitudinea mîndră exprimate de papagalii din colonii au nevoie, de parcă cei colonizați au avut vreodată dreptul de a spune ceva.
”Revoluții” din astea cu frîna de mînă trasă, în care toți papagalii bat cîmpii și sînt lăsați sa strige cît îi țin puterile toate tîmpeniile pămîntului, dar cum atinge unul, fie și din greșeală, miezul problemei, adică statului de colonie al României, i se pune repede surdină.
Păi așa ”revoluții”, în care lăudăm UE și NATO, să tot fie, că mare lucru nu se va rezolva, se vor schimba doar paiațele puse de stăpînii de afară să conducă țara.
Iar iobagii proști și umili de la Rrrromanica arată că la ei se poate cel mult cu răscoala, în nici un caz nu se pune problema de revoluție.
Revoluția este un proces premeditat si asumat, cine se înhamă la Revoluție nu este dispus la jumătăți de măsură, nu face apeluri la “manifestări civilizate”, ”să nu ne facem de rîs” pentru că “Europa e cu ochii pe noi”, “cade bursa” și alte asemenea inepții.
Revoluție în România înseamnă să rupi lanțurile imperialismului UE, nu să vii la tv acum, dupa al 13-lea ceas, cu imbecilități de genul ”trebuie să vorbim la Briuxăl, că ei nu înțeleg ce se întîmplă la noi”.
Tocmai, imperiul înțelege foarte bine ce se întîmplă aici, pentru că Imperiul UE conduce tot și uzurpatorii care au dat lovitura de stat sînt doar marionetele lor.
(adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({
google_ad_client: "ca-pub-6198249197587097",
enable_page_level_ads: true
});
(function(i,s,o,g,r,a,m){i['GoogleAnalyticsObject']=r;i[r]=i[r]||function(){
(i[r].q=i[r].q||[]).push(arguments)},i[r].l=1*new Date();a=s.createElement(o),
m=s.getElementsByTagName(o)[0];a.async=1;a.src=g;m.parentNode.insertBefore(a,m)
})(window,document,'script','//www.google-analytics.com/analytics.js','ga');
ga('create', 'UA-88046948-1', 'auto');
ga('send', 'pageview');
var _gaq = _gaq || [];
_gaq.push(['_setAccount', 'UA-88046948-1']);
_gaq.push(['_trackPageview']);
(function() {
var ga = document.createElement('script'); ga.type = 'text/javascript'; ga.async = true;
ga.src = ('https:' == document.location.protocol ? 'https://ssl' : 'http://www') + '.google-analytics.com/ga.js';
var s = document.getElementsByTagName('script')[0]; s.parentNode.insertBefore(ga, s);
})();
var t5_wid='134669044';
var t5_badge='standard_b';
(function() {
var t5r = document.createElement('script'); t5r.type = 'text/javascript'; t5r.async = true;
t5r.src = ('https:' == document.location.protocol ? 'https://' : 'http://') + 's.t5.ro/static/t5-stats.js';
var t5s = document.getElementsByTagName('script')[0]; t5s.parentNode.insertBefore(t5r, t5s);
})();