Antrenorul de fotbal Cosmin Olăroiu a făcut niște declarații legate strict de domeniul în care activează profesional zicînd ceva de genul ”nu vreau să mai aud de Uniunea Europeană” și că ar trebui să ne preocupăm în primul rînd de interesele noastre naționale.
Imediat un cor de slugi inepte, de milițieni de opinie aflați la datorie, au sărit în mass media pe profil sportiv și nu numai să îl atace virulent, să îi combată, să îi închidă gura, să îi închidă și ochii, dacă ar putea, pentru că așa e în democrația și civilizația de tip european:
Cel care are altă părere decît propaganda oficială trebuie redus rapid la tăcere, ca nu cumva să deschidă ochii și altora și astfel de idei să apuce să se propage.
Asta amintește de un alt prost frustrat cu ifose de mare jurnalist, care nu înțelegea cum o întreagă planetă fotbalistică a plîns la moartea lui Diego Maradona, cel pe care cerberul comportamental injust denumit jurnalist îl acuza de prietenii incorecte politic cu Fidel Castro ori Hugo Chavez.
Ar fi și greu de ales între un geniu fotbalistic și un tip care a fost uman și emoțional prin excelență, de-aia i s-au și iertat nenumăratele greșeli, pe de o parte și un individ mărunt, frustrat și urît sufletește, un contabil care trage cu pixul roșu o linie în dreptul fiecărei declarații sau gest făcute de te miri cine, dar care exced normele trasate de standardele noii civilizații, de cealaltă parte.
După 1990 și pînă azi, cohorte de astfel de obceni comisari politici și propagandiști virulenți, mascați în intelectuali, scriitori sau jurnanaliști, au vegheat cu ochi de vultur la schimbarea mentalităților în societatea românească, astfel încît nimeni nu mai poate zice acum nici ”pîs” împotriva establishmentului fără să fie pus la stîlpul infamiei.
Capitalismul neo-liberal, ”democrația” occidentală, piața liberă, privatizările, Uniunea Europeană, moneda euro, zona Schengen, fondurile europene, procesul dement de înarmare continuă al României, soldații străini în România, NATO și altele asemenea au devenit adevărate icoane la care batalioane disciplinate de ”intelectuali” au ridicat ode fierbinți, adevărate rugăciuni mistice pe care populația a fost împinsă de la spate să le recite orbește, într-un cor al distrugerii naționale.
Toți guriștii ăștia cu pretenții de ”oameni de dreapta” pozează ostentativ în intelectuali ce îți scot ochii cu valorile europene, ei fiind de fapt mai aliniați, mai servili, mai umili, mai intoleranți cu părerile contrare și mai violenți cu posibilii adversari decît își puteau închipui comisarii cu propaganda din anii stalinismului.
Niște slugi proaste și inepte, care nici măcar nu îndrăznesc să își ridice ochii din colbul ridicat de cizmele tropăinde ale propagandei dirijate de asupritorii străini.
Ultimele jeguri de oameni, niște conțopiști sub-mediocri care au ajuns să creadă că au ceva de spus doar pentru că recită tîmp poezia pe care o primesc imprimată pe ștatul de salariu.
Related posts:
Realitatea de după oglindă -XIV-. Iluzia solidarității
Realitatea de după oglindă -VI-. Iluzia reprezentativității
Realitatea de după oglindă -XV-. Iluzia schimbărilor climatice
Realitatea de după oglindă -XVI-. Iluzia guvernanței corporative
Realitatea de după oglindă -XII-. Iluzia de securitate pentru România
Realitatea de după oglindă -III-. Iluzia democrației
