Motto:
Dumnezeu îți dă, dar nu îți bagă și în traistă.
În imensa lor ipocrizie, românii au găsit și pentru cea mai jegoasă lașitate o explicație, ca să pară altceva decît este.
Rînd pe rînd, romanii, valuri-valuri de barbari, turcii, tătarii, ungurii și austriecii, nemții, rușii, americanii, sioniștii, Germania, Uniunea Europeană, toți care au vrut și care nu au vrut au venit pe aici și au terfelit populația băștinașă, a cărei singură strategie era să fugă în pădure.
Și pe urmă tot ei erau tari în gură, culmea, cu lauda: Invadatorii au plecat și noi am rămas!
Păi da, bă deștepților, dar ei au plecat doar cînd au vrut ei, au plecat după ce v-au pustiit țara și casele, au exploatat tot ce era de exploatat, v-au sărăcit, v-au făcut de rușine, v-au luat în robie, v-au ținut în iobăgie, v-au batjocorit femeile, v-au vîndut copiii ca pe vite.
Au plecat după sute de ani și voi le vorbiți acum limba și copiii voștri le poartă numele, nu e de mirare că din ”mărețul popor dac, ăla care a cucerit toată lumea, din Britania și Scandinavia pînă în India”, au rămas doar barza, brînza și viezurele.
Altfel, sînteți toți mîndri că sînteți daci, dar purtați nume slave, ungurești, germane, evereiești, englezești, mai nou italiene și spaniole.
La fel și azi – în fața agresiunii necontenite a globalizării, cea mai mare revoltă la noi e a babelor, cînd le mai schimbă Patriarhia popa de la biserică.
Îi terfelește pe români globalizarea, îi terfeleste Uniunea Europeană și ei bagă capul între urechi, au o atitudine pasiv-sinucigașă în fața abuzurilor uriașe la care îi supune Stăpînirea străină, fiind convinși că ei nu trebuie să miște un deget, pentru că îl au pe Dumnezeu de partea lor.
Acum, și Dumnezeu săracul, El poate ar ieși în stradă, să protesteze în locul românilor, dar nu prea are timp zilele astea, că se bate FCSB la titlu și Îl tine Becali în cantonament.
Și, peste vreo 50 de ani, cînd vor vedea cei care vor mai trăi pe aici, dacă vor mai fi rămas și niște români printre ei, deșertul care a fost cîndva țara lor, se vor bătea iar cu cărămida în piept: Da, i-am făcut și pe ăștia, ei au plecat și noi am rămas!
Pentru că românii nu par a înțelege că doar cu candele, colive, cruci, coșciuge, post, rugăciune și Tatăl Nostru nu se vor elibera niciodată din jugul imperialist.
(adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({
google_ad_client: "ca-pub-6198249197587097",
enable_page_level_ads: true
});
(function(i,s,o,g,r,a,m){i['GoogleAnalyticsObject']=r;i[r]=i[r]||function(){
(i[r].q=i[r].q||[]).push(arguments)},i[r].l=1*new Date();a=s.createElement(o),
m=s.getElementsByTagName(o)[0];a.async=1;a.src=g;m.parentNode.insertBefore(a,m)
})(window,document,'script','//www.google-analytics.com/analytics.js','ga');
ga('create', 'UA-88046948-1', 'auto');
ga('send', 'pageview');
var _gaq = _gaq || [];
_gaq.push(['_setAccount', 'UA-88046948-1']);
_gaq.push(['_trackPageview']);
(function() {
var ga = document.createElement('script'); ga.type = 'text/javascript'; ga.async = true;
ga.src = ('https:' == document.location.protocol ? 'https://ssl' : 'http://www') + '.google-analytics.com/ga.js';
var s = document.getElementsByTagName('script')[0]; s.parentNode.insertBefore(ga, s);
})();
var t5_wid='134669044';
var t5_badge='standard_b';
(function() {
var t5r = document.createElement('script'); t5r.type = 'text/javascript'; t5r.async = true;
t5r.src = ('https:' == document.location.protocol ? 'https://' : 'http://') + 's.t5.ro/static/t5-stats.js';
var t5s = document.getElementsByTagName('script')[0]; t5s.parentNode.insertBefore(t5r, t5s);
})();