Este cu adevărat uluitor, este neverosimil cum corporațiile au reușit să își fidelizeze angajații mai mult decît statul socialist/comunist cetățenii.
Mai ales dacă ținem cont de faptul că în munca la patron profitul și toate drepturile îi revin acestuia, în timp ce în statul socialist/comunist de dinainte de 1990 rezultatele efortului colectiv au fost distribuite pentru dezvoltarea și bunăstarea întregii societăți.
Paradoxul este creat de performanța remarcabilă a șefilor noii orînduiri corporatiste, post-capitaliste, de a-i convinge pe angajații de azi din corporații că ei nu sînt o clasă de exploatați, ci una superioară, la vîrful societății.
Asta face ca și cel mai pîrlit de corporatist să lupte cu comunismul, cu ”asistații sociali”, cu noțiunea de stat social în general.
Supra-sexualizarea, absolutizarea corectitudinii politice, extremismul ecologic și identificarea cu globalismul criminal de sorginte soroșistă au fost, în ultimii ani, tot atîtea lovituri crunte pentru Stînga clasică.
Dar rămînerea fără un proletariat căruia să îi apere drepturile, pentru că angajații corporațiilor nu se identifică a fi niște angajați exploatați, deși chiar asta sînt, s-ar putea dovedi cea mai grea lovitură pentru socialism/comunism.
Pentru ca o viitoare orînduire socialist/comunistă să aibă succes în România, trebuie să renunțe la realismul științific și să vină cu sloganuri de genul: Comunismul e tot ce vrei! Ești comunist și cîștigi! Comunismul e al tău! Tu ești comunismul! Cu mînuțele astea două / Ți-am adus orînduire nouă.
Și așa mai departe…
