Al Patrulea Reich -II-

Principala idee pe baza căreia Adolf Hitler şi-a construit utopia celui de-Al Treilea Reich a fost cea a spaţiului vital pentru naţiunea germană, care ar fi avut dreptul să se folosească, după bunul plac, de teritoriul şi resursele altor popoare.
Dar este oare Uniunea Europeană altceva decît un spaţiu vital pentru Germania Angelei Merkel?

Al Patrulea Reich

Aşa cum se ştie, Europa s-a confruntat în ultimii ani de zile şi mai suferă încă de pe urma unei crize financiare şi, ulterior, economice, fără precedent în ultima jumătate de secol. În mod surprinzător, sau poate nu, ţara care a avut cel mai puţin de suferit de pe urma crizei, ba, mai mult, a ieşit întărită atît în plan economic, cît şi politic, este Germania.

Suflet îmbuteliat la ofertă

Corporatiștii mileniului trei își stabilesc compatibilitatea cu persoana iubită în strînsă legătură cu potrivirea dintre salarii și funcții, pe baza foamei comune de succes social (sau, cum i-ar spune unii răuvoitori, de parvenire). Are celălalt același venit, o mașină la fel de scumpă, țoale de la aceeași firmă? Se dovedește, iată, a fi perechea perfectă! Nici nu mai contează felul în care arată, dacă are sau nu ceva în cap, ce pasiuni are, ce bucurii și tristeți ascunde sufletul său, care sînt visele și năzuințele sale.

https://www.invectiva.ro/wp-content/uploads/2022/06/footer-1024x139-2022.jpg