USL uită

usluita

USL uită că este în prezent la guvernare mai ales datorită faptului că românii au ieşit în stradă la începutul acestui an.

USL uită că în mulţimea pestriţă care a cerut demisia lui Băsescu şi Boc s-au aflat şi iubitorii de animale, cei care protestau pentru protejarea mediului în România, care strigau împotriva exploatării cu cianuri a zăcămintelor aurifere din ţara noastră.

De asemenea, USL uită că printre protestatari s-au aflat cei nemulţumiţi de taxa de primă înmatriculare, de feluritele biruri cu care guvernarea portocalie a pus la pămînt micii întreprinzători şi cetăţenii de rînd din România.

Şi, mai presus de toate, USL uită că s-au jurat pe ce au ei mai scump că nu vor colabora niciodată cu regimul criminal al lui Traian Băsescu.

În prezent, nici una din promisiunile făcute de uselişti nu a fost îndeplinită. Băsescu este tot la Cotroceni, slugile sale zburdă în continuare prin funcţiile publice.

Acum, că s-au văzut la guvernare, USL împuşcă urşi, omoară cîinii fără stăpîn de pe străzi, dă liber exploatărilor pe bază de cianuri.

În ceea ce priveşte taxele, impozitele şi, în general, toate măsurile aberante, impuse în mod unilateral, fără consultarea societăţii civile şi a mediului de afaceri, de către guvernele Boc şi Ungureanu, acestea sînt bine-mersi la locul lor. Că numai acum nu vine noiembrie şi trebuie să ne punem toţi cauciucuri de iarnă, doar pentru faptul că aşa i s-a năzărit unei idioate.

Taxa de primă înmatriculare nu va fi scoasă, de reforma sistemului de sănătate (sic!) s-a ocupat, pînă mai ieri, un ministru apropiat cercurilor pedeliste, care are aceeaşi viziune privind excluderea gratuităţilor pentru populaţie din actul medical.

Anul care vine se anunţă, ca de obicei, cu majorări de taxe şi amenzi, nivelul de trai al populaţiei nu a înregistrat nici un reviriment, cît de mic, iar populaţia în sine abia mai răsuflă.

Dar, ceea ce este cel mai revoltător, USL-ul se luptă cu Băsescu doar în mass media, de ochii fraierilor, făcînd pace pe ascuns cu băsiştii şi pupîndu-se cu ei pe gură.

Şi, în ceea ce priveşte promisiunile useliste de a pedepsi, prin lege, toate nemerniciile făcute de Băsescu şi PD-L, de a dezmembra regimul Băsescu de la temelie, nimeni nu mai spune nimic. Asta pentru că USL s-a integrat de minune în planul băsist de distrugere a ţării, face acum parte din el.

USL uită însă cel mai important lucru. Că cei ce iubesc cu adevărat această ţară nu uită!

Leave a Comment

https://www.invectiva.ro/wp-content/uploads/2022/06/footer-1024x139-2022.jpg