Sondajele de opinie arată că, în momentul de faţă, numărul celor care sînt pentru demiterea lui Traian Băsescu din funcţia de Preşedinte îl depăşeşte cu mult pe cel al susţinătorilor acestuia. La fel şi atmosfera generală din pieţe, de pe stradă, realitatea de zi cu zi ne prezintă o opinie publică evident contrară păstrării lui Băsescu la Cotroceni.
Şi totuşi, nu este aşa simplu. În orice ţară normală din lumea asta, un referendum ar fi fost cel mai firescu lucru: merge poporul la urne şi hotăreşte.
Dar nu şi la noi. Cu două săptămîni înainte de consultarea poporului nici nu se cunosc regulile după care se va desfăşura aceasta.
Asta pentru că atît populaţia, cît şi Guvernul, cel care trebuie să organizeze referendumul, nu decid soarta unui simplu om. Nu, opinia publică din România trebuie să se lupte cu un balaur groaznic şi hîd, cu monstrul cel necruţător al teribilei propagande băsiste.
Cu excepţia unei televiziuni de ştiri şi a unui cotidian naţional, restul mass-media au o poziţie opusă curentului principal de opinie. În afara celor două excepţii, gurile de tun ale balaurului băsist scuipă foc şi pară prin toate mijloacele de comunicare în masă.
Majorităţii ce îl vrea dus pe Băsescu i se pune pumnul în gură de către o minoritate extrem de virulentă, alcătuită din tot soiul de colonei, doctori în băsism şi aşa-zişi lideri de opinie, nenumărate capete ale balaurului care fac spume la gură şi se zvîrcolesc în direct, la ore de maximă audienţă.
Putem să constatăm pe viu cum mass media autohtone şi, mai grav, organisme de presă internaţionale şi chiar instituţii europene au declanşat în România un fenomen similar cu spirala tăcerii descrisă de Elisabeth Noelle-Neumann: majoritatea se teme să îşi mai susţină poziţia, confruntată cu o minoritate foarte violentă, susţinută de mijloacele de comunicare în masă.
Acestea, prin poziţia lor, echivalentă cu cea a unor adevărate organe de propagandă, au creat o imagine mediatică a opiniei publice foarte diferită de cea reală.
Astfel, opinia publică este bombardată cu tot felul de teme false, cea mai importantă fiind cea a plagiatului făcut de premierul Victor Ponta. Într-o ţară în care indivizi precum Vasile Blaga şi Ioan Oltean, un vameş şi un tractorist, doi semi-analfabeţi parveniţi, sînt posesori de doctorate, tema plagiatului făcut de Ponta este pur şi simplu desuetă.
În ţara în care Procurorul General şi şeful DNA sînt, în mod cît se poate de evident, doar o nişte patetice unelte politice ale regimului Băsescu, să vorbeşti despre încălcarea libertăţii şi independenţei Justiţiei de către cei ce îl vor dus pe Suspendat este, de asemenea, similar cu a vorbi de funie în casa spînzuratului.
Mai mult decît atît, scena cu Traian Băsescu făcîndu-şi campanie electorală cu imaginea Constituţiei în spate, in numele Constituţiei şi al Statului de drept, pe care adversarii săi, iată, le încalcă, doar pentru faptul că nu mai vor să îl vadă cocoţat în cea mai înaltă funcţie a Statului, este de o ipocrizie ce poate fi egalată doar de ticăloşia fără seamăn a celui ce a jucat practic în picioare legea fundamentală a statului român în ultimii opt ani, din postura unilateral asumată de Preşedinte Jucător.
În fine, într-o Românie care a fost umilită în fel şi chip de Uniunea Europeană în ultimii ani, care este reprezentată la Bruxelles de Elena Băsescu şi Gigi Becali, fără ca finii occidentali să aibă vreo problemă cu asta, pumnul în gură pe care încearcă mult prea birocratizatele şi coruptele instituţii europene să îl pună poporului român este cireaşa de pe tort.
Nici măcar Ceauşescu nu a îndrăznit să îi ameninţe pe români cu Uniunea Sovietică, aşa cum face acum propaganda băsistă cu UE.
Lupta cu balaurul propagandei băsiste se dovedeşte a fi, iată, un lucru tare anevoios. Nu are rost să încerci să tai vreunul din cele o mie de capete pentru că, la fel ca în poveste, alte două cresc în locul lui. Din corpul gras şi fetid, care a pus stăpînire pe resursele acestei ţări şi se hrăneşte din ele, în dauna celor mai mulţi dintre români, capetele propagandei îşi trag seva şi sînt mai alerte ca niciodată.
Şi totuşi, mai există o speranţă. Monstrul poate fi răpus cu o armă pe atît de simplă şi neînsemnată, pe atît de eficientă: ştampila de vot.
