Mișcarea grăbită prin care PSD, PC și UNPR au format Alianța Social Democrată, pentru a-i izola pe liberali cu mofturile lor de reprezentanți ai mediului de afaceri și ifosele lor de susținători ai economiei reale, arată că, deși Dan Voiculescu a reușit, prin încropirea USL, să nege “liniaritatea unidimensionistă impusă de bipolaritatea stînga-dreapta”, liberalii nu au putut să se ridice deasupra “dihotomiei între cei etichetaţi drept ”comunişti” şi cei autoetichetaţi drept ”anticomunişti””.
Aceste idealuri mărețe, de care liberalii, iată, s-au dovedit a nu fi demni, au fost cuprinse chiar în statutul Partidului Umanist din România, trecute cu gheruța lui de însuși domnul Profesor Varanu’, ca mostre de know-how politic și aleasă înțelepciune.
Pentru cine nu își mai aduce aminte, Partidul Conservator (PC) a luat naştere din metamorfoza prea puţin spectaculoasă a Partidului Umanist din România (PUR), ai cărui membri au hotărît la Congresul din mai 2005 că partidul din care fac parte a dat gata doctrina umanistă, mai ales că aceasta nu permitea afilierea la nici un grup parlamentar european.
Ulterior, la începutul lunii iunie din 2005, proaspăt rebotezatul Partid Conservator urma să forţeze intrarea în Partidul Popular European.
La rîndul său, PUR-ul a fost înfiinţat în 1992, de către Dan Voiculescu, care singur recunoștea că la acea vreme a parcurs “vremuri de teribilă confuzie politică şi doctrinară”, în condițiile în care băieții cu ochi albaștri se regrupau pe găști și nici nu știai în cine să mai ai încredere.
PC-ul s-a declarat încă de la începuturile activităţii sale tumultoase a fi reprezentantul micilor întreprinzători şi al mediului de afaceri. Partid de negustori şi de apropitari, cum ar veni. De onorabili, care va să zică.
Problema este însă că onorabilii conservatori au lăsat apoape întotdeauna onoarea mai la coadă. Conservatorii au subzistat în viaţa politică de pe Dâmboviţa exclusiv ca remorcă a unor partide mai mari, pe care au avut grijă să le trădeze în mod constant după ce şi-au văzut sacii urcaţi în căruţă.
Dealtfel, umaniştii nu au întîrziat să îşi sublinieze echidistanţa faţă de doctrinele consacrate. Ei au adăugat în 2003 în titulatura partidului atributul de “social-liberal”, avînd grijă în acest fel să elimine orice mici inadvertenţe doctrinare care ar fi putut sta în calea încheierii de alianţe politice, indiferent cu cine se află la putere.
Mai ales că muşterii dornici să se alieze cu partidul umanist-social-liberal-conservator-popular, să trăiască!, s-au găsit în toate ciclurile politice, atraşi de cîntecul de sirenă al gurilor de foc din mass media de care dispune partiduleţul lui Voiculescu.
Iar înjghebarea Uniunii “Social-Liberale” și efemera ei existență arată, fără putință de tăgadă, că meritul și contribuția lui Dan Voiculescu la formarea acestei entități politice care transcede “liniaritatea unidimensionistă impusă de bipolaritatea stînga-dreapta” sînt mult mai mari decît ar fi unii dispuși să recunoască.
Una peste alta, se dovedește că PC-ul, ca reprezentant al mediului de afaceri, face exact ce trebuie pentru a-i susține pe antreprenori, și anume contracte cu statul, respectiv cu partidul-stat al lui Ponta, Oprea și ceilalți băieți cu epoleți.
Că așa e în democrația și capitalismul românesc de după 1990: cu liberalismul mori de foame.
Cît îi privește pe liberali, nu trebuie să se supere, așa e cînd faci alianță cu Soluția Imorală. Și, se vede treaba că, dacă nu îi dai tu primul în cap soluției imorale, cum a încercat Băsescu, te răpune ea pe tine negreșit.
