Una din principalele promisiuni electorale făcute de actualul primar al Sectorului 3, pe numele său de cuceritor de gagici, Robert Negoiță, a fost crearea de locuri de muncă pentru bucureștenii din parohia Capitalei în fruntea căreia l-au adus pregătirea și talentul.
Și, ca să nu spună nimeni că nu se ține de cuvînt, nici nu și-a început bine mandatul și Negoiță a și început să creeze locuri de muncă.
În primul rînd, au fost angajați toți aurolacii de prin sector, care au primit nobila sarcină să distribuie oase otrăvite cîinilor fără stăpîn. Nu știm dacă în Măneciu, Prahova, unde s-a născut așa mîndrețe de primar, obiceiul locului spune că de maidanezi și de javre turbate se scapă prin otrăvire. Probabil că totuși nu, căci altfel nu s-ar mai fi bucurat sectorul 3 de așa minune de edil în vecii vecilor, amin!
După rezolvarea problemei cîinilor comunitari, cei care au primit imediat de muncă au fost angajații Rosalului. Ei nu și-au mai vazut capul de ocupați ce au fost să strîngă zecile de cadavre de cîini, care puteau fi vazute în grupuri de 4-5, pe la colțuri de bloc, cu urme de vomă la gură și de fecale la coadă, oferind bucureștenilor un spectacol grotesc, după ce descreieratul care, printr-o împrejurare nefericită, a ajuns primar, a ordonat otrăvirea lor în masă.
Dealtfel, angajații Rosalului pot fi văzuți toată ziua trebăluind prin sector, că doar nu era să rupă Negoiță contractul cu firma lui Prigoană și să aducă vreo atingere mafiei transpartinice.
Cum nu putea nici să renunțe la așa o mașinărie bine unsă de făcut bani, pusă la cale de predecesorul său, de acum deja celebrul Livache, așa că plantarea de bănci, coșuri de gunoi și alt mobilier stradal, din doi în doi metri, continuă și acum, ba, parcă mai abitir chiar decît pe vremea pedelistului.
Și, chiar dacă pentru reabilitarea termică gratuită a blocurilor din sector nu au mai rămas bani, deși asta a fost una din principalele promisiuni făcute în campania electorală, nu se poate spune că angajații de la firmele apropiate lui Negoiță nu ar avea de muncă.
Băiat deștept, primarul a întors-o ca la Ploiești: bagă banii în băncuțe, coșuri de gunoi, brăduți, trandafiri, iarbă și alt asemenea nutreț pentru bizoni, iar pentru reabilitarea termică îi îndatorează pe fraierii de bucureșteni pe zece ani de zile de-acum înainte, să nu creadă cineva că un primar de talia lui Roby e ieftin de întreținut.
În plus, tot în scopul oferirii de locuri de muncă, desigur, cu precădere pentru angajații săi și ai fratelui său, interesele imobiliare ale familiei Negoiță sînt foarte bine reprezentate, acum, că unul din frați s-a ajuns edil de sector. Atît de bine reprezentate, că baza sportivă Olimpia din Vitan, una din cele mai vechi din București, este în pericol să fie ștearsă de pe fața pămîntului, pentru a face loc blocurilor incendiare (sic!) făcute de familia Negoiță.
Dar astea sînt mofturi, mici amănunte de care să se lege persoanele veșnic nemulțumite, cîrcotașii mărunți care nu pot să vadă măreția nici atunci cînd le intră în ochi. De pildă, dînd dovada staturii sale maiestuoase de primar nepereche, Robert Negoiță a împînzit literalmente sectorul cu panotaj stradal ce îi reprezintă augusta mufă de Gulliver al tomberoanelor, anunțîndu-ne cu mîndrie proletară că a scos taxa pe gunoi.
Primarul uită să sufle însă vreo vorbă despre faptul că nivelul taxelor și impozitelor locale a crescut cu 16% în 2013, în urma insistențelor sale susținute, lucru ce îi face pe locuitorii sectorului 3 să scoată din buzunar cu mult mai mulți bani decît erau necesari pentru achitarea taxei de gunoi.
Cum tot din buzunarul lor au plătit bucureștenii și contractul pe care primăria sectorului 3 l-a încheiat cu o firmă privată, S.C. Delivery Solutions S.R.L., care a distribuit la începutul anului, în locul Poștei Române, înștiințările pe care locuitorii sectorului 3 trebuiau să le primească de la Administrația Financiară.
A distribuit, e un fel de a spune, în fapt, a chemat pe toată lumea, cu mic, cu mare, tineri și batrîni, să își ridice înștiințările de la etajul patru al unei clădiri imunde, fără lift, situată la periferia orașului, unde s-au format cozi serioase de cetățeni extrem de recunoscători.
Mai ales cei în vîrstă vociferau plini de gratitudine și ridicau ode fierbinți către mama lui Negoiță, pentru faptul că fiul său i-a silit să urce patru etaje pe scări pe niște bătrîni cărora stătea să le sară inima din piept de bucuria că aflau, în sfîrșit, ce datorii mai aveau la Stat.
În general, Robert Negoiță nu se dezminte și ne arată tuturor că nimic nu îl va împiedica să își urmeze calea destinului său luminos. Băiat de mare perspectivă, Negoiță promite imens, toată lumea așteptînd acum ca el să devină ceea ce chiar numele lui îl anunțase a fi – un Livache 2.
